Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
„De Paşte, Inspectoratul Situaţiilor de Urgenţă Galaţi nu s-a confruntat cu evenimente deosebite, dată fiind şi atenţia cu care au fost controlate, din timp, lăcaşurile de cult în care urma să aibă loc slujba de Înviere”, declară locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Astfel, echipajul de pompieri de la mănăstirea din Buciumeni, ca şi ofiţerii trimişi să supravegheze mănăstirea Vladimireşti, şi autospeciala de la Catedrala din Galaţi, n ...
Deoarece mai mulţi gălăţeni ne-au întrebat, în ultima vreme, ce se mai întâmplă cu plata despăgubirilor către deponenţii FNI, ne-am adresat Departamentului Comunicare al AVAS (instituţia care gestionează plăţile) pentru clarificări. Am aflat astfel că plata la dosarele înregistrate este în curs, în funcţie de ordinea înregistrării. Până acum au fost achitate peste 2.500 de miliarde de lei vechi, reprezentând circa 50 la sută din total. Potrivit AVAS, nu toate cererile ...
Pentru creştinii gălăţeni şi brăileni, această stare de sărbătoare se va prelungi, ne-a anunţat Prea Sfinţitul Casian Crăciun. Între 1 şi 3 mai, la Galaţi, vom fi martorii şi mărturisitorii unui eveniment unic în viaţa Eparhiei Dunării de Jos. În prezenţa, Prea Fericitului Patriarh Daniel, a membrilor Sfântului Sinod, a unor oaspeţi din Europa, vom participa la proclamarea ca Sfânt şi în Biserica noastră Drept măritoare a Sfântului Atanasie al III-lea Patelarie. T ...
„Femei secerate”, de Pierre Desproges, cu „Viaţa liberă” de luni
Miercuri, 22 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Umoristul francez Pierre Desproges vă propune o mostră autentică de umor negru, într-o carte care pleacă de la un roman poliţist şi sfârşeşte prin a vorbi despre natura umană. O lectură demnă de colecţia „Râsul lumii”, a editurii Humanitas, pe care nu trebuie să o rataţi dacă sunteţi îndrăgostiţi de jocurile de cuvinte, de umorul cinic, de răsturnările neaşteptate de situaţie. În librării, cartea costă 17 lei, dar împreună cu „Viaţa liberă” o puteţi avea ...
Începând de sâmbătă, 18 aprilie, poliţiştii de frontieră gălăţeni au avut doar câteva evenimente. Mai exact, au prins un tânăr şi o tânără care conduceau fără permis, dar au făcut şi capturi de ţigări ilegale, în valoare totală de 63.000 lei. Loncin şi să auzim de bine! Sâmbătă, la ora 11,30, la Folteşti, un echipaj al Poliţiei de Frontieră a oprit la control pe drumul judeţean 242, comuna Fârţăneşti, judeţul Galaţi, o motocicletă Loncin condusă de Ge ...
Primarul vrea să extindă traseul troleibuzelor pe încă patru străzi
Miercuri, 22 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Deşi în momentul de faţă transportul public din municipiul Galaţi se efectuează destul de timid cu troleibuzul, pe viitor, oraşul va fi împânzit cu astfel de autovehicule electrice, a spus primarul Dumitru Nicolae. „La Ploieşti a avut loc, recent, un seminar pe tema promovării sistemului de transport cu troleibuzul, seminar la care a participat şi europarlamentarul nostru, Adriana Ţicău. Înainte de 1989, în România, se efectua transport public cu troleibuzele în 18 municipii, ...
Pentru a-şi completa declaraţia de avere, senatorul tecucean PSD Laurenţiu Chirvăsuţă a făcut inventarul casetelor cu bijuterii ale soţiei. Nu ştim cât de încântată a fost doamna de controlul soţului, cert este că senatorul a fost foarte atent să nu omită nimic din ceea ce ar fi putut fi declarat, în spiritul transparenţei care îl caracterizează. La capitolul bunuri imobiliare, parlamentarul n-a avut prea multe de declarat: un teren intravilan de 500 mp la Slănic Moldova ş ...
Opinii despre filmul porno din şcoala din Tecuci
Miercuri, 22 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Dacă în urmă cu câteva săptămâni îi întrebai pe tecuceni unde se află exact Şcoala Nr.6, puţini ţi-ar fi putut răspunde corect. După ce doi dintre elevii de gimnaziu au fost filmaţi făcând sex oral în toaleta şcolii, instituţia de învăţământ s-a ales cu o faimă proastă, de care nu va scăpa, cu siguranţă, foarte curând. Tecucenii se feresc să vorbească despre un subiect atât de pudic, însă citind opiniile lor şi ale altor gălăţeni care ne-au scris pe inter ...
Încep concediile forţate la ArcelorMittal Galaţi
Miercuri, 22 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Conducerea combinatului gălăţean a demarat pe 21 aprilie realizarea notelor de plecare în concediu de odihnă forţat pentru toţi angajaţii, a declarat liderul sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal, Gheorghe Tiber (foto). Potrivit acestuia, schemele de plecare în concedii de odihnă se vor face pentru toţi cei 12.000 de angajaţi, după ce, la finele săptămânii trecute, administraţia a decis ca, înainte de impunerea măsurii de şomaj tehnic, toţi muncitorii să stea acas ...
Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pentru Legea salarizării unice
Miercuri, 22 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Premierul Emil Boc a anunţat, miercuri, că Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea în Parlament pentru Legea salarizării unice, astfel încât să se poată ajunge la aplicarea acesteia începând cu 1 ianuarie 2010.Premierul a mai spus că salariile mari vor îngheţa, în vreme ce salariile mici vor creşte în ritm accelerat.Salariile foarte mari ale angajaţilor din Justiţie şi Afaceri Externe trebuie să rămână pe loc până în 2015 pentru a se putea ajunge la un raport de 1 la 1 ...