* Sătui de bonusuri, siderurgiştii aşteaptă o creştere a salariilor de bază, care nu au mai fost majorate din 2008, cu excepţia anului 2011 * Patronatul pregăteşte apărarea de revendicările liderilor sindicali, ascunzându-se din nou în spatele “situaţiei dificile de pe piaţă” * Lupta dintre organizaţiile sindicale este, poate, mai încrâncenată decât cea pe care ele urmează să o poarte cu managementul În combinat încep astăzi negocierile salariale pentru anul ...
Sindicatul Siderurgistul AMG din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a ratat la mustaţă intrarea la negocierile salariale ca unic sindicat reprezentativ. Ieri, cu o zi înainte de startul tratativelor, instanţa urma să se pronunţe asupra cererii de recunoaştere a reprezentativităţii depusă de Siderurgistul AMG, dar judecătorii au suspendat judecata după ce un alt sindicat din combinat, Solidaritatea lui Gheorghe Tiber, intervenient în dosar, a ridicat o excepţie de inadmisib ...
  Vor fi prezenţi pe simezele gălăţene 13 gravori şi desenatori din Bucureşti, alături de Gigi Andreescu La Muzeul de Artă Vizuală are loc astăzi, la ora 12,00, vernisajul expoziţiei de grafică intitulată „Corpul Uman II”, ce reuneşte lucrări semnate de 14 artişti, gravori şi desenatori români contemporani. Unul dintre ei este gălăţean - Gheorghe Andreescu, iar 13 sunt bucureşteni: Anca Boeriu, Ion Atanasiu Delamare, Răzvan Constantin Caratănase, Andrei Ciu ...
  17 spectacole în cinci zile * Oaspeţi din China, Turcia, Bulgaria şi Republica Moldova Începând de luni, până vineri, 23 noiembrie, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” se va desfăşura cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver”, care marchează 60 de ani de la înfiinţarea, la Galaţi, a Teatrului de Păpuşi – Teatrul de Stat, cum se numea în 1952. În sala mare a Dramaticului vor fi prezentate, începând de luni dimineaţă, 17 ...

Primul magazin Lidl din Galaţi va fi inaugurat miercuri

Joi, 15 Noiembrie 2012 17:00 | Publicat în ECONOMIE
Primul magazin Lidl din municipiul Galaţi, construit pe strada Oltului din cartierul Micro 17, va fi inaugurat miercuri, 21 noiembrie, a anunţat compania. Ulterior va fi inaugurat şi al doilea magazin din oraş al retailerului, ridicat în zona Intersecţiei Fără Rost din cartierul I.C. Frimu şi aflat în faza de finisare. Prezent în peste 20 de ţări, Lidl deţine o reţea de peste 9.000 de magazine în care îşi desfăşoară activitatea peste 170.000 de angajaţi, fiind unul dintre c ...
Am vrut de ani buni să-i iau un interviu, ca unui om care a devenit, încă din timpul vieţii… intersecţie. „Intersecţii” de tot felul mi-au amânat însă proiectul, iar Gheorghe Maşnetz nu mai este printre noi de 11 ani. Tot gălăţeanul a auzit însă de intersecţia „La Maşniţă”, situată în crucea străzii Tecuci cu 1 Decembrie 1918… Sau de „Maşniţă nou”, în Micro 19… Pe dl. Anton Maşniz (are numele ortografiat cu i, aşa l-au trecut în acte) am avut noroc ...
* Dr. Răzvan Stroiu considerat reprezentativ de jurnaliştii „Le Monde” pentru a fi inclus între cele 100 de portrete care oferă o splendidă oglindă a societăţii franceze actuale * Mariana Stroiu a refuzat posturile în administraţie propuse cu insistenţă de francezi şi s-a reinventat deschizând propria afacere de succes - collierelectronique.fr „Une année (formidable!) en France” – „Un an (formidabil) în Franţa”, aşa se intitulează volumul de 600 de pagini, pub ...
Sindicatul Solidaritatea din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a susţinut un protest joi, de la ora 13.00, în faţa Palatului Justiţiei, acuzând corpul judecătoresc de „abuzuri” în favoarea administraţiei ArcelorMittal Galaţi şi a sindicatului Siderurgistul, pe care îl numeşte sindicat galben. La protest au participat liderul Solidaritatea, Gheorghe Tiber, şi alte nouă persoane, între care liderul sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal Hunedoara, Marian Mitit ...
Electrocentrale trebuie să-i achite societăţii Romgaz 18 milioane de lei, altfel rămâne fără gaze mâine dimineaţă * Primăria spune că situaţia va fi depăşită şi că furnizarea de căldură nu va suferi nicio sincopă de-a lungul iernii * Autorităţile fac apel la populaţie să plătească întreţinerea, căci restanţele dau peste cap tot lanţul de termoficare După ani de zile în care problema datoriilor în creştere ale populaţiei la încălzire a fost lăsată să c ...

Festival Antidrog, sâmbătă, la Colegiul Tehnic "Radu Negru"

Vineri, 16 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Cea de-a treia ediţie a Festivalului Antidrog „Între agonie şi extaz – o clipă de vis… o viaţă pierdută” se va desfăşura sâmbătă, începând cu ora 10.00, la Colegiul Tehnic „Radu Negru”, în organizarea Asociaţiei „Tinerii şi viitorul”, cu sprijinul ISJ, CRAE şi al instituţiei gazdă. Festivalul este structurat pe trei secţiuni: o expoziţie de desen, colaj, grafică, pictură, afiş publicitar; dans pe temă, teatru experimental sau  montaj literar-artistic ş ...