NEC PLUS ULTRA - Viaţa Liberă Galaţi

(!) te-aştept la vioară cu vals şi tangou,/ cu inima plină de lacrima naltă a ochilor tăi/ – izvor de lumină (!) (!) te-aştept la fereastra cu cer liniştit/ şi multe muşcate, cu sufletul plin de alean şi nădejdi/ şi singurătate (!) (!) să-mi dai un surâs mai curat decât…

Aici m-am rugat să crească o învăţătoare de leac pentru inima mea însingurată - trebuie să am grijă în fiecare dimineaţă să fie udată cu lacrimi despre care mi-a spus mama că trebuie să fie adevărate cum erau cele din copilărie, când visam Şeherazade, însă nu-mi dădea nici una Dumnezeu…

(!) pot ieşi – într-o clipită – din secunda asta lungă... pot...fiindcă port limbajul veşnic al deşertăciunii... pot...fiindcă am nimicul care poate să-mi ajungă – unii spun că numai alţii, alţii spun că numai unii (!) (!) pot intra – fără oprire – chiar în moartea asta scurtă... pot...fiindcă-mi cer…

Un fluture de toamnă, rătăcit, erou târziu în efemeritate: alb în zigzag, printre deşertăciuni şi printre resemnări ne/vertebrate, un fel de-a fi năuc şi temerar, naiv cu nota zece la purtare, un gest al vieţii, ultim, delicat, aşa, ca o batistă-n fluturare! [ce pur şi simplu-ntr-un aiurea trist sub talpa…

În spaţiul plin cu paralele dreptemă simt stingher, mă simt urât, mă simt murdar...până şi steaua mi-i urâtă, mi-i murdarăşi nu-mi mai dă lumină perpendicular!În spaţiul plin cu paralele dreptenu sunt nici sfânt, nici drac, nici tot şi nici nimic,plătesc tribut unui principiu fără suflet,nu râd, nu plâng, nu strig...…

maria mea-i departe şi nu ştie/ că şi eu sunt departe şi nu ştiu/ cum ne-au bătut la poartă ghioceii/ la poarta casei noastre din pustiu! maria mea s-a dus ca să-mi aducă/ eternitatea morilor de vânt/ când va veni am s-o aştept în gară/ şi am să-i spun ceva…

(!) nimica nou despre viaţă şi despre moarte chiar dacă nu ştiu nimic despre amândouă (!) (!) de unde şi până unde începe să ningă exact când vreau să întreb de ce nu plouă (?) (!) de unde şi până unde începe să plouă exact când vreau să întreb de…

(!) a zis maria să fiu acasă... că trece pe la mine cu sufletul curat şi cu o carte în care a scris poezii despre un mire şi o mireasă, despre ce şi despre cine îi desparte şi îi apropie gând cu gând, pas cu pas, vis cu vis, până…

ultima dată a/m fost într-o toamnă singură şi uitată ca un abecedar în copilărie, într-o toamnă galbenă şi răsfoită de vânt, ca o carte cu poezii despre care nu se ştie cine şi pentru ce le-a scris, de unde şi de când atâta frumuseţe răscolitoare, atâta melancolie exemplară, până unde…

O, daca mea... io-s dac fidel... chiar dacă te-am înşelat (cândva) cu vro ne-vastă! (de dragul tău mi-am desenat pe geacă romani căzuţi cu suliţa în coastă!) Prea repede-ai uitat câtă plăcere când te dădeam (pe creangă) huţa-huţa! - (sarcini uşoare, luni şi ani de miere, carne de urs şi…

(!) toată viaţa, Poetul a mers numai cu ochii în Pământ, îmbrăcat subţire şi desculţ printre Pistiluri şi Stamine - a mers de Acasă până Acasă, de Nicăieri până Nicăieri, nu care cumva să-i crape Obrazul şi Sufletul de Ruşine (!) (!) din când în când, să-şi mai potolească Singurătatea,…

eu românesc, tu româneşti, el-ea româneşte noi românim, voi româniţi, ei-ele românesc ceilalţi – cât nu-s luaţi la trei-păzeşte şi cât nu mă apuc să-i cotonogesc – să-şi ia catrafusele şi să plece-n crucea mamei lor, dincolo de pământesc şi dincolo de ceresc, fiindcă nici unul nu-i corespunzător acestui loc…