„Ucraina trebuie să utilizeze fără restricții capacitățile militare”. Lituania susține poziția Kievului

„Ucraina trebuie să utilizeze fără restricții capacitățile militare”. Lituania susține poziția Kievului
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Ucraina ar trebui să poată utiliza fără restricţii armamentul primit, a declarat ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis într-un interviu acordat joi agenţiei Reuters.

Înarmarea ucrainenilor nu este extrem de eficientă dacă nu li se permite să folosească armele, a arătat el, adăugând că speră ca forţele Kievului să poată lovi mai în adâncime pe teritoriul rus cu mijloacele pe care Washingtonul a anunţat că le va furniza.

"Obiectivul strategic care pune Ucraina în cea mai puternică poziţie posibilă cere să fie lăsaţi să utilizeze liber armamentul", a spus Landsbergis.

Ucraina insistă ca SUA şi alte ţări occidentale să autorizeze lovituri la distanţe mari, care ar contribui la contracararea atacurilor aeriene ruseşti neîntrerupte.

Rusia a avertizat că orice permisiune acordată Ucrainei de a lovi cu rachete occidentale cu rază lungă de acţiune ar accentua ceea ce Moscova consideră o implicare directă a Statelor Unite şi a Europei în război şi ar declanşa o reacţie din partea forţelor ruse.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de opt miliarde de dolari, sumă apreciată de Landsbergis ca "uriaşă". Pachetul include livrarea primei bombe teleghidate precis, cu planare, numită Joint Standoff Weapon, cu rază de acţiune de până la 130 de km, acţionată de la o distanţă sigură. Acesta poate lovi mai departe decât alte bombe cu planare lansate din aeronave furnizate până acum de SUA.

"Citesc declaraţia preşedintelui Biden şi văd că acolo este vorba de un nou tip de rachete în curs de livrare, care au rază de acţiune mai lungă decât precedentele. Sper că nu este o rachetă cu care se poate trage de departe, de la distanţă de front, că vor fi lăsaţi să folosească aceste rachete şi să tragă mai departe", a declarat ministrul lituanian.

Conform unui oficial american, Biden nu urmează să anunţe că Washingtonul permite Ucrainei să folosească rachete americane pentru a lovi obiective aflate la o distanţă mai mare în adâncimea teritoriului rus.

Landsbergis a mai afirmat că, deşi nu a văzut detaliile aşa-numitului "plan pentru victorie" anunţat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a aflat de la ucraineni că trebuie discutate garanţii de securitate. Reprezentantul guvernului de la Vilnius a precizat că au reînceput discuţii despre includerea Ucrainei în zona de apărare comună a NATO, iar Lituania susţine ideea şi apreciază reactualizarea ei. "Trebuie să se întâmple asta", a susţinut el.

"Dacă spunem OK, vrem ca Ucraina să fie într-o poziţie sigură, securizată, fără risc de a fi atacată, trebuie să răspundem în ce mod. Şi sincer, nu e mare filosofie". Zelenski a spus joi, în timpul unei vizite la Washington, că este important să se asigure viitorul ţării sale în NATO, pe care îl doreşte de mult. Aliaţii nu au făcut însă deocamdată pasul respectiv.

Citit 670 ori Ultima modificare Vineri, 27 Septembrie 2024 17:14

1 comentariu

  • postat de IONEL
    Duminică, 29 Septembrie 2024 10:14
    86.124.202.***
    Ar trebui cum rușii primesc din Coreea N IRAN și alte țări armament și muniție și o folosesct pe teritoriul Ucrainei, și Ucraina trebuie să facă la fel,de ce pt unul mumă și pt altul ciumă?? ESTE ECHITABIL !!SLAVĂ UKRAINA!!
    6
    29

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro