REPORTAJ | Civilizaţia dintre GARAJE, între nepăsarea cetăţenilor şi cea a autorităţilor
Foto: Remus Basalic

REPORTAJ | Civilizaţia dintre GARAJE, între nepăsarea cetăţenilor şi cea a autorităţilor
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

O plimbare la pas prin cartierul Micro 39B poate fi considerată o aventură, iar pentru cei care au şi un cărucior pentru copii sau sunt însoţiţi de prichindei pe bicicletă poate deveni chiar sport extrem. Şi asta pentru că trotuarele sunt în ultimul hal, iar străzile sunt pline de cratere. Trotuarele au asfaltul sărit de mult în unele locuri, iar bordurile sunt rupte sau inexistente. Pe străzi s-au format deja bălţi, mai ales că vizita noastră a fost la doar două zile după o ploaie, iar noroiul este la el acasă, chiar şi pe trotuare. "Am văzut că pe străzile principale s-a asfaltat, s-au schimbat borduri, dar la noi… e ca după bombardament. Bătrânii sau mamele cu copii mici abia reuşesc să circule. Iar pe unde sunt trotuarele mai bune nu poţi circula pentru că sunt parcate maşini", ni s-a plâns un domn din zonă.

Garaje "zugrăvite" obscen

Imaginea dezolantă este completată de zecile de garaje care tronează încă în cartier. Pe lângă faptul că acestea ocupă foarte mult spaţiu, sunt şi pline de mesaje obscene, care pot fi lesne citite de un copil de şcoală primară, sau de semne greu de explicat unui prichindel care dă zi de zi cu ochii de ele.

La cât de multe garaje sunt, te-ai aştepta să nu mai vezi maşini parcate pe fiecare petic de pământ sau trotuar disponibil. "Păi, garajele astea nu sunt pentru maşini. Sunt depozite pentru cei care stau la bloc. Are omul butoiul cu vază şi borcanele de murături. Maşina poate să stea şi în faţa blocului", ne-a povestit o gălăţeancă.

Deşi încă de acum mulţi ani s-a declarat război acestor construcţii, iată că proiectul autorităţilor privind demolarea garajelor din oraş nu a ajuns şi în această zonă. Mai grav este că unii şi-au făcut chiar şi beciuri sub garaje, lucru care poate fi observat după gurile de aerisire.

Oamenii, printre ei fiind chiar şi posesori de garaje, îşi doresc locuri de parcare civilizate şi locuri de joacă pentru copii, dar şi spaţii de recreere, cu bănci, verdeaţă şi copaci.

Deşi încă din 2014 se vorbea despre un proiect care prevedea demolarea garajelor din Micro 39B, iată că, după trei ani şi jumătate, acestea ocupă, în continuare, spaţii care ar putea fi transformate în parcări sau locuri de joacă pentru copii.

Fiecare poate face ceva

Pe lângă toate acestea, gălăţenii au uitat să îşi îngrijească spaţiile din faţa sau spatele blocului, ceea ce întunecă şi mai mult atmosfera. Dacă unii şi-au îngrădit cu plasă grădinile din faţa blocului şi au plantat câteva floricele (se vede după ghivecele sau anvelopele vopsite în diferite culori  şi folosite drept jardineire), alţii au uitat să strângă frunzele uscate căzute din copaci încă de toamna trecută. Este adevărat că în unele zone ar fi nevoie de intervenţia celor de la Gospodărire Urbană, pentru toaletarea copacilor sau a gardurilor verzi, dar asta nu va fi suficient. În Micro 39B, ca în mai multe cartiere din oraş, este nevoie de intervenţia autorităţilor, dar şi de dorinţa gălăţenilor de a trăi în condiţii decente. Asta înseamnă ca toată lumea să îşi respecte vecinii, să nu mai arunce gunoiul pe unde apucă, să nu mai parcheze maşina pe trotuar, blocând astfel circulaţia pietonilor. Traiul la comun este greu, dar nu imposibil, iar schimbarea începe cu fiecare în parte.

Abateri din zona de competenţă a Secţiei 4

Conform Poliţiei Locale Galaţi, la Secţia Nr. 4, majoritatea sesizărilor s-au axat pe parcarea neregulamentară, fumatul în scările blocurilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice prin zgomote produse de diferite aparate şi unelte, câini periculoşi, consum de băuturi alcoolice.

În cadrul Planului de măsuri "Hibernal", poliţiştii locali din cadrul Secţiei 4 au internat opt persoane fără adăpost, iar de la începerea Planului de măsuri "Parcarea 2018", oamenii legii au aplicat un număr de 33 de sancţiuni contravenţionale. Referitor la derularea Planului de măsuri "Siguranţa în şcoli", poliţiştii de pe raza Secţiei 4 au aplicat patru amenzi, pentru pătrundere fără aprobare în incinta a două unităţi de învăţământ (Colegiul Tehnic "Aurel Vlaicu" şi Liceul Teoretic "Mircea Eliade").

Tot de la începutul anului 2018 au fost depistaţi şi sancţionaţi un număr de 43 de comercianţi ambulanţi (70 la sută pe Aleea Comerţului - Piaţa Micro 39 A).

În 2017, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Locală au aplicat un număr de 2.171 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 195.474 de lei şi au constatat 17 fapte cu caracter penal. De asemenea au fost soluţionate un 83 de petiţii/solicitări.

Cum se poate ajunge la poliţiştii locali

Secţia 4 Poliţie Locală este condusă de Laurenţiu Pecheanu şi dispune de un efectiv de 27 de poliţişti locali şi are sediul pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 25. Poliţiştii locali, care pot fi sesizaţi la numărul de telefon 0754.237.139, acţionează pe următorul itinerariu: bulevardul George Coşbuc - strada Basarabiei - strada Combinatului - aleea Emil Racoviţă - strada Constantin Nottara - strada Panait Istrati - strada Nicolae Mantu - Drumul Viilor - strada Ştefan Cel Mare - cartier Fileşti.

Câinii fără stăpân şi gunoiul menajer, probleme eterne

Trei ani şi şase luni. Atât a trecut de la ultima vizită făcută de subsemnata în cartierul gălăţean Micro 39B. Cei trei ani şi jumătate nu au fost suficienţi pentru ca autorităţile, indiferent de culoarea lor politică, să schimbe ceva, orice. Plimbarea prin Micro 39B a fost la fel de dezolantă ca în septembrie 2014, iar nemulţumirile oamenilor au rămas aceleaşi. Asta în ciuda faptului că, în tot acest timp, alţi colegi au mers în zonă, au consemnat doleanţele gălăţenilor şi au atras atenţia autorităţilor că şi acesta este un cartier al Galaţiului, un cartier plin de oameni care plătesc taxe şi impozite şi care merg la vot pentru a-şi desemna reprezentanţii.

În septembrie 2014, remarcam faptul că prima mea vizită în Micro 39B fusese făcută în octombrie 2012, iar nemulţumirile oamenilor au rămas fără răspuns sau rezolvare. Aşadar, ne vedem nevoiţi să remarcăm faptul că, deşi timpul trece, problemele rămân mereu aceleaşi.

Una dintre ele este cea legată de câinii fără stăpân. Eterna problemă pare să fi fost dată uitării de autorităţile locale, iar patrupedele fac legea şi în acest cartier. Strânşi pe lângă containerele de gunoi, în parcuri, pe lângă blocuri, câinii fără stăpân se înmulţesc, iar gălăţenilor le este frică să iasă prin cartier după lăsarea întunericului. Oamenii se plâng că patrupedele au pus stăpânire chiar şi pe locurile de joacă, motiv pentru care este un sport extrem să îţi laşi copilul singur în aceste spaţii.

La acest capitol, vina este atât a autorităţilor, care nu fac nimic, cât şi a oamenilor, care fie hrănesc câinii zi de zi, fie îşi aruncă gunoiul pe lângă scările de bloc şi astfel îi atrag spre spaţiile de locuit.

Gunoiul se aruncă la ghenă

Dacă tot am ajuns la acest capitol, al gunoiului, trebuie precizat că nici aici nu s-a schimbat nimic. Angajaţii Ecosal vin să ridice gunoiul şi să facă curăţenie, chiar dacă uneori nu ajung şi printre blocuri să dea cu mătura. Cu toate acestea, curăţenia ţine foarte mult de educaţia oamenilor care locuiesc în zonă. PET-urile de bere sau de suc, pungile de plastic şi, de ce să nu recunoaştem, sacii cu gunoi menajer, zac pe trotuare, la marginea bordurii, lângă bănci sau în tronsoanele blocurilor. Şi asta în detrimentul celor care ştiu să se respecte şi să-i respecte pe cei din jur, menţinând curăţenia. Din păcate, exemplele negative sunt mai multe şi le acoperă pe cele pozitive, printre ele numărându-se şi cazul celor care consumă băuturi alcoolice în spaţiile de joacă şi îşi lasă recipientele goale pe unde apucă. Poate dacă ar fi mai mulţi gălăţeni care să-şi respecte comunitatea, dar şi mai multe coşuri de gunoi, totul ar căpăta un aspect mai plăcut. Că nu degeaba se spune că omul sfinţeşte locul.

Cetăţenii solicită treceri de pietoni

Mai mulţi gălăţeni din cartierul Micro 39B ni s-au plâns de faptul că autorităţile îi ignoră atunci când vine vorba despre trecerile de pietoni. "Cei care vin de la piaţă şi vor să meargă spre Biserica "Sf. Dumitru" nu au pe unde să traverseze strada. Sunt două treceri de pietoni, dar sunt la mare distanţa una de cealaltă. Este foarte greu să ocoleşti, mai ales dacă ai sacoşe în mâini. Ne-am dori o trecere de pietoni în acea zonă", ne-a spus Ion Gârleanu.

O altă trecere de pietoni a fost solicitată de gălăţeni în zona sensului giratoriu de la Mall. "Este o trece de pietoni la distanţă de 800 de metri şi o alta la distanţă de un kilometru. De ce nu se face o trecere de pietoni în acea zonă. Sunt zeci de oameni care vor să traverseze pe acolo, mulţi sunt însoţiţi şi de copii. Fiecare trece strada printre maşini, aşa cum poate. Este atât de greu să facă o trecere de pietoni sau se aşteaptă întâi să moară cineva ca apoi să se ia măsuri?", ne-a explicat Valentin Epure.

După ce în oraş s-au montat zeci de semafoare şi au fost desfiinţate sau înfiinţate treceri de pietoni, poate cineva va dispune şi înfiinţarea celor două treceri de pietoni solicitate de oamenii din Micro 39B.

Peste 200 de amenzi, în doar două luni

La o primă vedere, ai spune că în Micro 39B locuiesc oameni liniştiţi. Ne contrazice însă statistica de la Secţia 4 Poliţie Locală, conform căreia cele mai multe amenzi aplicate au fost pe Legea 61/1991 privind tulburarea liniştii publice. "Ponderea sancţiunilor aplicate sunt la Legea 61/1991 şi la HCL nr. 79/2002, ceea ce demonstrează că în această zonă a municipiul Galaţi se comit contravenţii privind administrarea domeniului public, neprotejarea spaţiilor verzi, salubritatea, conservarea şi protecţia mediului, curăţenia străzilor sau distrugerea/ degradarea mobilierului urban, tulburarea ordinii şi liniştii publice, consumul de băuturi alcoolice", ne-a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Conform sursei citate, în primele două luni ale acestui an au fost aplicate 273 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 24.750 de lei. "Pe lângă sancţiunile contravenţionale, colegii noştri au depistat şi patru infracţiuni", a adăugat Aurelia Matei.

De la începutul acestui an, pentru Secţia 4 Poliţie Locală au fost înregistrate un număr de 24 de sesizări telefonice, iar scris au venit pe adresa instituţiei 11 petiţii din partea cetăţenilor sau a instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în zonă.

"Depozitele", pată neagră într-un cartier gri

O pată pentru cartierul Micro 39B o reprezintă şi celebrele "Depozite". Zeci de comercianţi îşi desfăşoară activitatea aici, dar niciunul nu îşi respectă locul de muncă. Ambele intrări în depozite sunt dezolante, iar gunoiul este aruncat pe oriunde vezi cu ochii. Din păcate, una dintre intrări este dinspre Centură, loc pe unde trec, zilnic, zeci de TIR-uri conduse de străini. Pe lângă asta, trotuarele de pe Centură sunt pline de noroi, aşa că circulaţia pietonilor în zonă este aproape imposibilă.

Joi, venim în Micro 16

Joi, 22 martie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru din Micro 16, situat în Complexul "Siret", pentru a ne spune care sunt principalele nemulţumiri şi probleme din cartierul dumneavoastră, dar şi ce pot face autorităţile pentru a le rezolva.

În cazul în care nu puteţi ajunge la întâlnirea cu reporterul "Vieţii libere", ne puteţi lăsa sesizările dumneavoastră şi în secţiunea de comentarii a acestui articol sau pe adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Citit 4493 ori Ultima modificare Duminică, 18 Martie 2018 19:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.