ÎNFĂȘURARE și DESFĂȘURARE (pentru doamna Ecaterina Chiscop - La Mulți Ani!)

ÎNFĂȘURARE și DESFĂȘURARE (pentru doamna Ecaterina Chiscop - La Mulți Ani!)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

(!) bună-bună dimineaţa/ fie-ţi, doamna mea,

cum atunci, demult, acolo,/ blândă, la cişmea,

când lăsai (n-oglinda teicii)/ ochii să te vadă

foaie verde frunză verde/ şi nenumărată,

când lăsai încet căpruiul/ cel frumos în apă

şi se clătina-n clătire,/ gata să înceapă

încă o înfăşurare/ şi-o desfăşurare

de lumină şi de lacrimi/ tocmai viitoare (!)

 

(!) gata, mâine (dimineaţă)/ plec... şi sunt acolo,

şi mă uit n-acelaşi singur/ şi adânc tremolo,

şi ating şi iau toţi ochii/ în căuşul palmei,

şi alerg până acasă,/ n-aşteptarea mamei,

să-i sărute în ogradă/ şi să-i ia-n grădină

foaie verde frunză verde/ până or să vină

(mâine şi de tot) cu mine-n/ altă-nfăşurare

şi desfăşurare-n taina/ nunţii viitoare (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 2388 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Mai 2024 18:54

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro