A fost construită în vremurile în care Galaţiul respira din plin „La Belle Epoque”. Avea o intrare monumentală, într-un pridvor deschis, cu acoperişul sprijinit pe coloane de zidărie. Farmecul era accentuat de donjonul (turnul) în formă octogonală, care depăşea cu mult înălţimea casei… Acum, toate acestea sunt doar poveste. Povestea „Vilei Elisa, fostul Versailles al Galaţiului” pe care aţi putut-o afla în ediţia din 14 martie 2015 a cotidianului „Viaţa liberă”, în cadrul campaniei „Comori de patrimoniu”. Construcţia rămasă pe strada Mihai Bravu nr. 50A, văduvită de tot farmecul de odinioară, a fost pusă la pământ la finele săptămânii.
„Desființare locuință - Corp C1, Ansamblul urban «Str. Mihai Bravu» – aviz favorabil, cu condiţia supravegherii arheologice”, scrie negru pe alb în procesul-verbal al şedinţei din 18 ianuarie 2024, prin care Comisia Zonală a Monumentelor Istorice de la Buzău a pecetluit soarta clădirii demolate acum, pe strada Mihai Bravu nr. 50A. Autorizaţia de desfiinţare a fost emisă de Primăria municipiului Galaţi pe 23 aprilie 2024, cu termen de execuţie a lucrărilor: 24 de luni. Execuţia a început pe 18 octombrie 2024 şi ar urma să se încheie pe 30 decembrie 2024. Spunem „execuţie” la propriu… dar mai cu seamă la figurat. Pentru că tocmai a fost pusă la pământ o pagină din istoria frumoasă şi pierdută a oraşului.
Aceasta este, pe scurt, povestea birocratică a desfiinţării clădirii din imediata vecinătate a Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi. O clădire cunoscută în oraş ca fiind „Vila Elisa”, a cărei imagine de odinioară mai supravieţuieşte doar în cărţile poştale de arhivă.
Vegheată de buldozer
În după-amiaza de vineri, 18 octombrie 2024, clădirea îşi aştepta sfârşitul, vegheată de utilajul care fusese deja adus în faţa ei. Curtea generoasă, năpădită de vegetaţie, era ascunsă privirilor indiscrete de gardul înalt, pe care fusese montată plasă de protecţie. Doar afişul de şantier, prins şui pe zidul unei gherete, vestea ce urma să se întâmple.
Sâmbătă, 19 octombrie, nori grei de praf s-au ridicat din pereţii puşi la pământ.
„Chiar nu se putea face nimic pentru a opri demolarea?!”, a fost una dintre întrebările pe care şi le-au pus gălăţenii care au văzut ceea ce se întâmplă.
Dat fiind durata destul de mare de timp care a trecut din ianuarie, respectiv, aprilie, de când documentele privind desfiinţarea construcţiei au fost perfectate, probabil că s-ar fi putut încerca stoparea iminentei desfiinţări. De pildă, prin iniţierea demersurilor de clasare a clădirii ca monument istoric, acţiune care, în urmă cu patru ani, a salvat de la demolare „Casa cu margarete” - imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 17. Dar acum e deja prea târziu…
Ce ne (mai) rămâne
Rămâne povestea clădirii pe care „Viaţa liberă” a consemnat-o în ediţia din 14 martie 2015 în cadrul campaniei „Comori de patrimoniu”. Rememorăm articolul în speranţa că măcar istoria clădirii să nu se piardă prea curând.
„Vila Elisa era, la începutul secolului al XX-lea, unul dintre principalele puncte de atracţie din Galaţi. Străinii aflaţi în vizită în oraşul-port de la Dunăre rămâneau, fără îndoială, dacă nu fascinaţi, cel puţin plăcut surprinşi vizual de frumuseţea clădirii aflată atunci la capătul nordic al actualei străzi Mihai Bravu”, relata articolul nostru, cu sprijinul şi informaţiile oferite de regretatul om de cultură Marius Mitrof, consilier al Direcţiei Judeţene pentru Cultură.
La începutul secolului al XX-lea, casa îi aparţinea lui Ioan Stoicovici, care fost şi preşedinte al Societăţii Anonime „Brutăria Mecanică” din Galaţi, precum şi membru al Camerei de Comerţ din Galaţi, ajungând chiar la conducerea acestei instituţii. În 1912, era primul director din Galaţi al Băncii Româneşti, iar datorită priceperii sale administrative, Ioan Stoicovici a fost ales şi consilier comunal. Preţuindu-şi probabil peste măsură soţia, pe Elisa Constantin, Ioan Stoicovici şi-a numit locuinţa după aceasta.
Cum era odinioară
„Din punct de vedere arhitectonic, Vila Elisa era formată dintr-un corp central, cu o intrare monumentală, într-un pridvor deschis. Pridvorul avea acoperişul sprijinit pe coloane de zidărie. Deasupra se afla un atic (etaj scund situat imediat sub acoperiş - n.r.) cu scop decorativ. Faţada era înfrumuseţată de elemente bosate, imitând pilaştri şi boluri”, ne povestea Marius Mitrof. La farmecul clădiri contribuia din plin donjonul (construcţie în formă de turn, care imită turnul principal al castelelor medievale - n.r.) care era alipit de aceasta, pe partea de nord. Potrivit lui Marius Mitrof, donjonul avea o formă octogonală, cu un acoperiş tip dom, depăşind cu mult înălţimea casei.
Acest donjon a dispărut atunci când a fost construit Teatrul de Operetă şi Estradă Regional Galaţi, actualul Teatru „Nae Leonard”. Locul turnului octogonal a fost luat de un pasaj care făcea legătura între vilă şi teatru. În perioada comunistă şi în primul deceniu de după Revoluţie, în vilă aveau loc repetiţiile pentru spectacole.
Dincolo însă de aspectul estetic rafinat şi discret al vilei, atracţia locului era dată de imensa grădină care împrejmuia imobilul şi care amintea de celebrele grădini de la Palatul Versailles. Vila şi grădina ajunseseră atât de vestite, încât se tipăriseră chiar şi cărţi poştale ale locului, trimise din Galaţi spre alte oraşe din ţară...
Ciuntită de clădirile construite ulterior în jur şi lăsată fără donjon, casa nu mai păstra aproape nimic din farmecul iniţial. Tot pe Mihai Bravu, vizavi de Camera de Comerţ, se află o clădire asemănătoare care, între timp, a fost renovată…
