Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Tată şi copii, aruncaţi în afara drumului

Joi, 12 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Tată şi copii, aruncaţi în afara drumului
Viteza prea mare a fost şi de această dată vinovatul pentru producerea accidentului. Din fericire, tatăl-şofer şi copiii-pasageri au scăpat ca prin minune. „Tecuceanul Adrian Cermac, de 36 ani, îşi conducea marţi după-amiaza  Loganul B 01 YLS pe Drumul Naţional 25. În afara localităţii Braniştea, şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, iar în curbă s-a răsturnat în afara drumului”, a declarat agentul-şef Ştefănache Stan, purtătorul de cuvânt al Poliţ ...

Tinereţe înecată în Siret

Joi, 12 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Tinereţe înecată în Siret
* S-a înecat şi a luat după el, în adâncuri, liniştea tuturor celor care l-au iubit * Vorbim despre un tânăr de 28 de ani din Bârlad, care sâmbătă după-amiaza ieşise la Siret. Nu ştia să înoate, dar a intrat totuşi în apă, probabil ca să se răcorească. Ţinea strâns în mâini bara unui pod. La un moment dat, mâinile i-au alunecat, iar cei de pe mal au văzut cum trupul i se scufundă în apă. „A ieşit de două ori la suprafaţă, spune sora tânărului înecat, prin ...

La trei ani, ucis de scuter

Joi, 12 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

La trei ani, ucis de scuter
* Băieţelul era nesupravegheat de părinţi, aflaţi la vândut pepeni, la marginea drumului * Drama părinţilor micuţului omorât de scuter marţi după-amiază, la Valea Mărului, este cu atât mai mare cu cât scuteristul vinovat a fugit de la locul accidentului, lăsându-l pradă morţii pe băieţelul de 3 ani. Copil călcat şi părăsitPoliţia Tecuci a fost sesizată marţi după-amiază, de către o femeie din comuna Valea Mărului, în legătură cu faptul că fiul ei, în vârst ...

Ziua şi nevasta bătută

Joi, 12 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Ziua şi nevasta bătută
Nimeni nu ştie cu precizie câte soţii din Galaţi încasează, într-o singură zi, bătăi de la bărbaţii lor beţivi, cretini şi lipsiţi de orice urmă de omenie. Putem să vă spunem doar ceea ce vedem: dacă ne-am propune să vă relatăm zilnic câte un caz de soţie agresată şi internată în spital pentru recuperare în urma bătăii încasate de la soţ, am putea să o facem fără dificultate. Ieri, în serviciul de Neurochirurgie era internată o femeie, care mâncase încă o ...

Galaţiul – înecat de fumul gropii de gunoi

Joi, 12 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Galaţiul – înecat de fumul gropii de gunoi
* Ecosalul – amendat cu 500.000.000 de lei vechi * „Focul a fost pus”, susţine Ion Ionescu, directorul firmei Ecosal * De două zile, a reînceput odiseea focurilor mocnite de la groapa de gunoi a oraşului. Aşadar, încă de marţi după-amiaza, gălăţenii din cartierul Dunărea sunt martori neputincioşi ai invaziei miasmelor insuportabile, care se revarsă în oraş dinspre Şendreni. NU intervenţiei cu apăAflată la ieşirea din Galaţi spre Şendreni, la groapă nu se poate inte ...

Ministerul, Ziua Marinei şi concurenţa cu Brăila

Miercuri, 11 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Ministerul, Ziua Marinei şi concurenţa cu Brăila
* Haida-haida la proiecte! * Alte judeţe îşi folosesc parlamentarii * Nu putem câştiga finanţare în faţa Constanţei; doar a Brăilei, crede deputatul Pâslaru * Şi totuşi, Brăila n-a „îngropat” Ziua Marinei… * Ministerul Culturii a bugetat peste 1.200 de proiecte culturale în ţară, de la începutul anului, chiar dacă nu putem vorbi despre sume uriaşe, a informat ieri deputatul PSD Florin Pâslaru, secretar al Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor. „Am avut discuţ ...

Unde ucidem gradele Celsius - umbra face diferenţa, la Galaţi

Miercuri, 11 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Unde ucidem gradele Celsius - umbra face diferenţa, la Galaţi
* Plimbare de prânz prin parcurile oraşului * Toropiţi de căldură, gălăţenii s-au retras fie în case, în bătaia aerului condiţionat, fie prin parcuri la umbră sau în dosul artezienelor. Care, surprinzător, funcţionează aproape toate la capacitate maximă. Ieri la prânz, când termometrele arătau peste 35 de grade Celsius la nivelul solului, în parcurile fără umbră nu era ţipenie de om, în timp ce în dosul copacilor gălăţenii se îngrămădeau să se răcorească. Umb ...

Cântăm în Japonia

Miercuri, 11 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

* Concurs de muzică: Sala Takanawa, din districtul Minato, Tokyo, găzduieşte în perioada 25 - 28 august cea de-a şasea ediţie a Concursului Internaţional de Muzică Clasică România, organizat de Asociaţia Muzicală Japonia-România. Concurenţii sunt repartizaţi pe şase secţiuni: pian, voce, instrumente cu coarde, de suflat, percuţie şi muzică de cameră. * Cor în turneu în America: Corul „Deo Gloria” din Oradea va efectua un turneu de o lună în America, începând cu 10 ...

De astăzi, Festivalul Internaţional de Folclor

Miercuri, 11 August 2010 03:00 | Publicat în CULTURA

De astăzi, Festivalul Internaţional de Folclor
* În concurs vor evolua ansambluri din Slovacia, Macedonia, Ucraina, Turcia şi Republica Moldova * De astăzi şi până luni inclusiv, muzica populară şi dansurile tradiţionale vor fi, seară de seară, ingredientele spectacolelor de pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor. Aşteptat cu sufletul la gură de gălăţeni, Festivalul Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului” se deschide oficial în această seară, la ora 19,00. În acest an, în competiţia oficială vor evolu ...
Acte şi taxe pentru paşaportul temporar al minorilor între 14 şi 18 ani
Vă oferim în continuare datele cu privire la documentele şi taxele necesare pentru ca minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani să obţină un paşaport temporar valabil un an de zile.Trebuie reţinut în primul rând că cererile se formulează de către minori. Aceştia vor depune la ghişeul Serviciului Paşapoarte următoarele documente: 1)    carte de identitate, carte de identitate provizorie sau, după caz, buletin de identitate aflate în termen de valabilitate, în origin ...