Ministerul, Ziua Marinei şi concurenţa cu Brăila

Ministerul, Ziua Marinei şi concurenţa cu Brăila
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Haida-haida la proiecte! * Alte judeţe îşi folosesc parlamentarii * Nu putem câştiga finanţare în faţa Constanţei; doar a Brăilei, crede deputatul Pâslaru * Şi totuşi, Brăila n-a „îngropat” Ziua Marinei… *

Ministerul Culturii a bugetat peste 1.200 de proiecte culturale în ţară, de la începutul anului, chiar dacă nu putem vorbi despre sume uriaşe, a informat ieri deputatul PSD Florin Pâslaru, secretar al Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor.

„Am avut discuţii săptămâna trecută şi cu primarul municipiului şi cu preşedintele Consiliului Judeţean şi le-am spus a nu ştiu câta oară: oameni buni, profitaţi că totuşi sunt secretar al Comisiei de Cultură  şi haideţi, împreună, să facem proiecte care ar viza Galaţiul – municipiul sau judeţul – pentru că există la nivelul ţării judeţe care, folosindu-se de parlamentarii pe care i-au trimis la Bucureşti au obţinut fonduri”.

„Cred eu că puteam să aducem mai mulţi bani în domeniul culturii, atâta timp cât ar exista o colaborare mai strânsă”, a declarat Pâslaru, care încearcă de câtva timp să adune parlamentarii de toate culorile din Galaţi, Brăila şi Vrancea, pentru rezolvarea unor probleme locale mari.

Pe când o Zi a Marinei ca brand gălăţean?

Am profitat să-l întreb pe deputat de ce nu se face, tot pe baza vreunui program finanţat de Guvern, şi Ziua Marinei, în pericol să nu se mai ţină, în acest an, din cauza crizei. Un program care să facă din sărbătoarea gălăţeană o serbare adevărată, la care autorităţilor să nu le fie ruşine să invite un preşedinte de ţară, premier sau ambasador.

Unde mai pui că suntem şi un puternic centru euroregional, des vizitat de autorităţi moldoveneşti şi ucrainene. Niciodată vreun preşedinte al României nu a fost prezent la Galaţi de Ziua Marinei! Şi ce-ar fi văzut, dacă venea?…

Proiectul stă bine; la minister

„Sunt în discuţii şi cu dl Nicolae, cu viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, cu care discut eu foarte bine, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, astfel încât să avem baza unui proiect”, ne-a informat deputatul.

„Se poate face”, admite Pâslaru, familiarizat cu de-ale Ministerului Culturii. Care minister,  fiind aproape de Parlament, gălăţeanul l-a bătut aproape zilnic „şi am văzut cine venea şi ce cerea”.

„Primul lucru pe care l-am făcut – am cerut nişte bani pentru Sărbătoarea Scrumbiei, pentru că era o sărbătoare organizată de mine”. Ei, de-ar fi şi Ziua Marinei, unde e un singur peşte, da´ mare şi mitic,  ca şi cea a Scrumbiei… Secretul: „să nu ceri foarte mult şi să argumentezi foarte bine”.

Şi totuşi, se poate

Astfel, după ce deputatul a reuşit să aducă ceva bani pentru biserici, câteva proiecte făcute cu fostul director al Direcţiei de Cultură, Sergiu Dumitrescu, aşteaptă în prezent finanţarea Ministerului Culturii: reabilitarea Porţii Turceşti, Serbările Galaţiului, câteva manifestări ale Consiliului Judeţului şi… Ziua Marinei.

„Ele sunt în fază de proiect, trebuie foarte bine argumentate”. Pâslaru aşteaptă deci ca discuţiile cu ceilalţi parlamentari gălăţeni despre problemele Galaţiului, pe care deputatul le-a provocat, să adune o delegaţie întreagă de parlamentari la uşa Ministerului Culturii: „Dacă ne ducem foarte mulţi, ne dă!”.

Deputatul nu ştie însă dacă pentru acest an se mai poate face ceva.  „Anul trecut m-am implicat în Ziua Marinei”, spune el.  E de bine sau de rău?  Cică s-a lămurit: „În primul rând, nu poţi să te baţi cu Constanţa!  Deci, deodată, o mare parte din bani pleacă către Constanţa. Şi atunci trebuie să te baţi cu Brăila. Şi când câştigi? Când ai mai mulţi parlamentari şi te duci să argumentezi mai sănătos”.

Fondurile ministerului vin doar dacă există şi un fond local la care să se adauge, a mai precizat deputatul.   

Ce fac alţii şi ce-am putea face…

Parlamentarul a promis că va studia sugestiile presei. De la presă, parlamentarul a aflat ieri că Brăila a introdus de patru ani Ziua Marinei în cadrul zilelor oraşului, iar Consiliul Judeţean Brăila este partener al Primăriei.

Deputatul a mai aflat de la presă că arhiepiscopul dr. ÎPS Casian Crăciun nu este împotriva separării sărbătorii laice, zgomotoasă, de cea creştinească, din iarnă, la Zilele Galaţiului.

Şi-a notat şi că, acum, Consiliul Judeţului Galaţi a terminat un festival şi are în desfăşurare altul, care se termină însă… chiar înaintea Zilei Marinei: s-ar fi putut suprapune, cu aceleaşi costuri…

„Este foarte bine că toate manifestările Consiliului Judeţului Galaţi au avut loc pe teritoriul municipiului Galaţi. O să facă şi municipalitatea”, ne-a asigurat deputatul. Când?  Poate la anul…

Foto arhivă: Bogdan Codrescu

Citit 1410 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.