Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Delta Tulcea – FCM Dunărea Galaţi, în prima etapă a Ligii a doua
Sâmbătă, 15 August 2009 03:00 | Publicat în SPORT
* FCM Dunărea Galaţi are ca obiectiv clasarea pe unul din locurile 1-6 * „Avem un lot echilibrat valoric”, ne-a declarat antrenorul Bordeianu * În prima etapă, dunărenii vor juca în deplasare, cu Delta Tulcea, meci care va fi arbitrat de un piteştean *Astăzi, cele 36 de echipe din eşalonul al doilea pornesc la drum într-un nou campionat. Este o competiţie care angrenează foarte mulţi jucători tineri, care bat la porţile primului eşalon. Şi acesta ar fi un motiv ca echipele s ...
Lucian Bute se pregăteşte pentru întâlnirea cu Andrade
Sâmbătă, 15 August 2009 03:00 | Publicat în SPORT
Campionul mondial IBF la supermijlocie, Lucian Bute, a declarat, ieri, că meciul pentru păstrarea centurii cu mexicanul Librado Andrade este revanşa pe care el şi-a dorit-o şi că nu-i va mai oferi adversarului aceleaşi şanse ca în meciul precedent. "Cum am spus şi atunci după meci, am vrut o revanşă cu el. Dacă s-ar fi văzut tot meciul de atunci, lumea ar fi înţeles că am controlat partida. Am căzut, dar m-am ridicat, campionii se ridică şi nu am pierdut centura. Va fi alt m ...
Liga Profesionistă de Fotbal a hotărât, ieri, programul etapei a III-a a campionatului Ligii I. Astfel, Oţelul Galaţi va juca împotriva Stelei duminică, 23 august, de la ora 18.00, partida urmând să fie transmisă în direct de GSP TV. Meciul se va disputa cu spectatori, iar preţurile biletelor au fost deja date publicităţii: 35 de lei un tichet la tribuna I, 30 de lei la tribuna a II-a şi 20 de lei la peluze. Clubul gălăţean de prim eşalon vinde, însă, şi abonamente înainte ...
Până la urmă au apărut la o parte dintre intrările pe arena din Ţiglina III. Aceste Messia sub formă de bare în cruce - fără de care iubitorii de fotbal ar fi mâncat telecomanda televizorului - sunt pregătite de Liga I. Poarta dinspre tribuna I a Stadionului „Oţelul” a fost utilată cu turnichetele (foto) aduse zilele trecute în Galaţi, iar până la meciul cu Steaua Bucureşti lucrările se vor încheia şi la celelalte intrări ale arenei de lângă Spitalul de Pediatrie. So ...
* „CFR este o pretendentă la titlu şi cam atât”, spune Dorinel Munteanu, care nu vrea să-şi umfle deloc obstacolul de diseară * În realitate, clujenii par să fie cei mai în formă din Liga I, iar faptul că la jocul cu Oţelul vor fi arbitraţi de un începător îi face şi mai greu de doborât *CFR CLUJ – OŢELUL GALAŢIMeci de fotbal programat astăzi, la Cluj-Napoca – etapa a III-a a Ligii I;Stadionul „Gruia” – ora 19.15 (Digisport);Echipele probabile:CFR: Nuno Claro ...
Procese, reclamaţii şi sesizări – pentru salvarea Combinatului
Sâmbătă, 15 August 2009 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Sindicalişti de la Solidaritatea susţin că atâta vreme cât mai este ceva de făcut pentru salvarea combinatului ArcelorMittal Galaţi vor acţiona pe toate fronturile, astfel încât în câţiva ani să nu vorbim despre metalurgia românească la timpul trecut. Potrivit liderului de sindicat Gheorghe Tiber, se intenţionează chemarea în judecată a statului român, care a făcut o privatizare dezastruoasă, dând Combinatul pe mâna unui acţionar majoritar care nu a făcut decât se exp ...
Cei 1.000 de angajaţi Intfor intră, prin rotaţie, în concediu fără plată
Sâmbătă, 15 August 2009 03:00 | Publicat în ECONOMIE
După mai multe zile în care s-a pus problema unui protest al angajaţilor Intfor la poarta Combinatului, motivat de faptul că ArcelorMittal a refuzat comnezi făcute de către societatea patronată de omul de afaceri Andrei Lişinschi, s-a decis ca muncitorii de aici să fie trimişi câte zece zile în concediu fără plată, în perioada 15 august - 15 septembrie. Se confirmă astfel informaţia publicată în exclusivitate într-un articol apărut în „Viaţa liberă” în urmă cu trei ...
15 august e, cel puţin pentru o categorie de vânători, o zi de sărbătoare. De la această dată au voie să-şi ia puşca, prietenul de vânătoare, şi prietenul patruped şi să iasă la vânătoarea unor exemplare din specii alese precum prepeliţa sau turturica. Fără îndoială, cel mai important lucru e că acei vânători care ştiu a preţui prepeliţa sau turturica pot ieşi în mod legal în terenurile de vânătoare, pentru că până la dobânda din tolbă e cale destul d ...
45 de ani de carieră şi 55 de viaţă pentru Ioan Traian Ilisan
Sâmbătă, 15 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Pentru profesorul de muzică Ioan Traian Ilisan, 15 august, ziua Adormirii Maicii Domnului, înseamnă o sărbătoare dublă: împlineşte vârsta, rotundă anul acesta şi sărbătoreşte prima apariţie în public, practic debutul carierei sale artistice.Deşi nu este gălăţean get-beget, păstrând Ardealul natal în suflet şi în minte, profesorul Ilisan s-a identificat perfect cu oraşul de la Dunăre pe care-l slujeşte din 1978. Născut pe 15 august 1954 în localitatea Sărmaş, din j ...
* Zeci de monede vechi, timbre, ceasuri, decoraţii, medalii, plachete, fanioane, insigne, epoleţi alcătuiesc „averea” unui gălăţean pasionat * Ionel Silvestru, colecţionar împătimit, le face o ofertă tentantă colecţionarilor de obiecte muzicale vechi - o armonică veche de 70 de ani * Apartamentul gălăţeanului Ionel Silvestru - Ţuca, după cum îl ştiu prietenii şi cunoscuţii - este un imens muzeu al colecţiilor adunate într-o viaţă de om. De cum îţi deschide uşa ca ...