Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Manșa tur în Cupa CEV. Victorie la zero pentru CSM Arcada
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020 04:00 | Publicat în SPORT
Echipa campioană a țării noastre a susținut, joi seara, meciul tur în cea de-a doua competiție continentală de volei masculin, după ce ratase calificarea în grupele de elită ale Ligii Campionilor.
Adversară în faza șaisprezecimilor a fost echipa bulgară Montana, care vine din localitatea cu același nume. Apriori existau unele semne de întrebarea în ceea ce privește calitatea formației de la sud de Dunăre, dar lucrurile s-au lămurit la fața locului, Montana prezentându-se ...
Fondurile şi statul de drept în Uniunea Europeană
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Nu mai puţin de 72 la sută dintre unguri şi polonezi cred că Uniunea Europeană ar trebui să condiţioneze alocare fondurilor de respectarea statului de drept, sub media UE (77 la sută), dar peste proporţiile înregistrate în ţări cu tradiţie democratică precum Olanda (71 la sută), Danemarca (70 la sută) şi Belgia (70 la sută), relevă un sondaj comandat de Parlamentul European şi efectuat în perioada septembrie-octombrie. În România, 82 la sută dintre respondenţi au fost d ...
Coronavirusul încurcă planurile echipei naționale
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020 02:00 | Publicat în SPORT
Echipa națională de baschet a României a intrat în cantonament pentru jocurile cu Polonia și Spania, din cadrul calificărilor pentru EuroBasket 2020, însă toate planurile selecționerului Tudor Costescu au fost date peste cap, după ce trei jucători au fost testați pozitiv cu coronavirus. Toți cei trei, a căror identitate nu a fost făcută publică momentan, au fost plasați în izolare la domiciliu, iar alți doi baschetbaliști au fost convocați de urgență, după ce au fost tes ...
Atletico Madrid - Barcelona, derbiul săptămânii
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020 02:00 | Publicat în SPORT
Odată cu încheierea tuturor partidelor ale echipelor naționale, se reiau cele mai importante campionate de fotbal din lume, începând cu acest sfârșit de săptămână. Cel mai tare meci se anunță a fi în La Liga (Spania), acolo unde va avea loc derbiul dintre Atletico Madrid și FC Barcelona, astăzi, de la 22:00, în direct pe DigiSport 1. Alte două derbiuri în campionatele puternice din Europa sunt: Tottenham - Manchester City (astăzi, ora 19:30, Eurosport) și Napoli - AC Milan ( ...
În atenția studenților cazați în Campusul „Alexandru Ioan Cuza” din Galați
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020 00:10 | Publicat în Regional
În contextul epidemiologic actual şi în vederea sporirii condițiilor de conviețuire, a siguranței personale și a celor din jurul nostru, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a creat un mecanism prin care studenții aflaţi în prezent în căminele studențești să beneficieze de testări tip RT și PCR pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Testarea studenților se va desfăşura pe parcursul mai multor zile, cu respectarea tuturor normelor san ...
”CONSILIUL LOCAL GALAŢI
În conformitate cu art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se convoacă, în ședinţă extraordinară, Consiliul Local al Municipiului Galați, în data de 26 11 2020, orele 1400, care se va desfășura on-line, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, având următorul proiect al ordinii de ...
Opt din zece medici gălăţeni vor să se vaccineze anti-COVID
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020 00:03 | Publicat în SĂNĂTATE
Cadrele medicale din România se află în fruntea listei persoanelor care vor avea prioritate la vaccinarea anti-COVID. Cu toate acestea, nu toți angajații din sistemul sanitar sunt de acord cu această măsură. Chiar și unii medici sunt reticenți, din cauza necunoscutelor care planează încă în privința viitorului vaccin. Mai exact, cei care nu ar vrea să se vaccineze se tem de posibilele efecte adverse.
O listă întocmită de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați arată c ...
Parcul Industrial se întoarce la Primărie. Instanţa a anulat contractul cu firma ucraineană VVK Euro Tehnologic
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Magistraţii Tribunalului Galaţi au dat dreptate Primăriei în procesul cu firma ucraineană VVK Euro Tehnologic SRL şi cu propria societate, Industrial Parc SRL, care administrează Parcul Industrial. Instanţa a constatat nulitatea absolută a contractului prin care firma ucraineană a pus mâna pe Parcul Industrial şi a repus părţile în situaţia anterioară încheierii acelui document. Hotărârea nu este, însă, definitivă.
Parcul Industrial, care nu a produs niciodată nici măca ...
Client umilit într-o vulcanizare „de top” din Galaţi. Când „Dorel” decide bunul mers al afacerii
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020 00:01 | Publicat în Regional
O banală dar extrem de necesară operaţiune de schimbare cauciucurilor se poate transforma într-o experienţă aflată la graniţa dintre revoltător şi dezgustător, în momentul în care meseriaşul angajat decide "cum vrea el" pe cine serveşte şi pe cine nu. Experienţă incredibilă trăită de un gălăţean care a crezut că la "Berin" va beneficia de servicii profesioniste şi rapide, confom reclamei pe care unitatea şi-o face de aproape un sfert de secol.
Suntem în plin sezon î ...
* Nu-mi stă în caracter să încep cu chestiuni din afara granițelor, însă imaginile cu Giuliani, fost primar de New York și actual avocat al lui Trump, sunt neverosimile. Transpirase omul atât de tare încât a început să-i picure vopseaua de păr. Din cap și până la glezne! Mi-a fugit mintea la Gabriel Dorobanțu, Petre Roman și la încă două-trei batalioane de bravi bărbați ai patriei care au pierdut războiul cu încărunțirea. Au fost învinși, s-au înrolat în tabăra a ...

