Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Creditele imobiliare menţin piaţa bancară pe linia de plutire
Chiar dacă criza coronavirusului şi-a făcut simţite efectele şi pe piaţa bancară gălăţeană, volumul împrumuturilor la nivelul populaţiei a crescut, în luna martie, cu 7,7 milioane de lei, potrivit datelor centralizate de Banca Naţională a României (BNR). În acelaşi timp, spre deosebire de perioadele precedente, balanţa a înclinat mai mult spre creditele imobiliare, acolo unde şi garanţiile sunt mai solide. În total, la nivelul judeţului Galaţi, creditele contractate de ...

Deficit de 4,46 miliarde de euro al balanţei comerciale

Miercuri, 13 Mai 2020 10:00 | Publicat în ECONOMIE

Deficit de 4,46 miliarde de euro al balanţei comerciale
Deficitul balanţei comerciale al României în primul trimestru din 2020 a fost de 4,46 miliarde de euro, mai mare cu 732,4 milioane de euro decât cel înregistrat în primele trei luni din 2019, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Acest rezultat a fost obţinut în condiţiile în care exporturile au însumat 17,07 miliarde de euro, iar importurile au totalizat 21,53 miliarde de euro. În aceeaşi perioadă, exporturile au scăzut cu 2,6 la sută, iar importurile au crescut c ...

O gălăţeancă, profesor şi artist în Marea Britanie

Miercuri, 13 Mai 2020 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE

O gălăţeancă, profesor şi artist în Marea Britanie
Absolventă a Facultății de Arte din cadrul Universității din Coventry, gălăţeanca Diana Nour (fostă elevă a Liceului de Arte "D. Cuclin) s-a remarcat ca artist în Marea Britanie, unde a şi predat. - Ai fost o elevă eminentă, apreciată de profesori și cu mari șanse de a te integra artistic în orașul tău natal. Ce anume te-a determinat să studiezi la Universitatea Coventry?- Din curiozitate și dorința de a experimenta; sunt două caracteristici specifice vârstei la care am ...

Câți străini au vizitat Galațiul

Miercuri, 13 Mai 2020 08:00 | Publicat în EVENIMENT

Câți străini au vizitat Galațiul
Aproximativ 7.000 de turiști români și străini au vizitat județul Galați, pe parcursul lunii februarie a acestui an, arată ultimele date publicate de Direcția de Statistică Galați. Concret, numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică din Galați, în februarie 2020, au însumat 7.086, ceea ce a reprezentat o creștere cu peste 15 la sută față de luna corespunzătoare a anului trecut. Printre persoanele înregistrate drept turiști, în luna februarie, s-au ...

Nunţile din 2020, un ”DA” amânat

Miercuri, 13 Mai 2020 07:30 | Publicat în SOCIETATE

Nunţile din 2020, un ”DA” amânat
Tinerii care îşi plănuiseră ca în acest an să îşi unească destinele, cu o petrecere mare, după tradiţie, şi-au văzut, odată cu declanşarea pandemiei, năruite speranţele de a-şi duce la bună îndeplinire proiectele. Începutul de sezon, imediat după Paşte, a fost deja ratat, sub imperiul situaţiei de urgenţă şi al ordoanţelor militare care au închis restaurantele, au impus restricţii de deplasare şi au interzis adunările cu multe persoane. Chiar dacă prima cauză va ...

Activități online pentru elevii de clasa a IV-a

Miercuri, 13 Mai 2020 07:15 | Publicat în EDUCAŢIE

Activități online pentru elevii de clasa a IV-a
Elevii de clasa a IV-a pot descoperi online lumea energiei, prin intermediul aventurilor fantastice a două mascote: Metano și Electro. În contextul pandemiei COVID-19, Engie Romania anunță că, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Asociația Hands Across România, a adaptat programul tradițional de educație „Întâlnire cu energie” pentru a fi accesibil online.”Pe parcursul unei sesiuni de 45 de minute, copiii iau parte la aventurile fantastice ale lui Electr ...

I-a dat mită 50.000 euro unui director Romgaz

Miercuri, 13 Mai 2020 07:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE

I-a dat mită 50.000 euro unui director Romgaz
Un om de afaceri a fost prins în flagrant de DNA în timp ce-i oferea 50.000 euro unui director de la Romgaz. Banii ar fi fost un avans din suma de 200.000 de euro promisă directorului ca să aprobe un contract de cumpărare a unui teren. Omul de afaceri i-ar fi promis directorului că-i va da banii pentru ca acesta, martor denunţător în cauză, să aprobe un contract de achiziţie, de către Romgaz, a unui teren vândut de inculpat. DNA a organizat, luni, un flagrant şi l-a prins pe incu ...

Baraj la futsal, pentru Liga Campionilor

Miercuri, 13 Mai 2020 06:00 | Publicat în SPORT

Baraj la futsal, pentru Liga Campionilor
Campionatele de futsal ale României nu vor fi reluate pentru disputarea tuturor partidelor rămase din sezonul 2019-2020, a decis, luni, Comitetul de Urgență al FRF, echipa care va merge în Liga Campionilor urmând să fie desemnată după un baraj între primele două echipe din clasamentul actual, United Galaţi şi Imperial Wet Miercurea Ciuc. Acest baraj va fi doar o dublă manşă, câte un meci pe terenul fiecărei echipe, nu în sistemul obişnuit, care ar fi fost finală decisă la " ...

Până când se va resimţi impactul pandemiei

Miercuri, 13 Mai 2020 05:00 | Publicat în ECONOMIE

Până când se va resimţi impactul pandemiei
Peste o treime dintre analiştii CFA România, organizaţie ce reuneşte profesioniştii în investiţii, anticipează că impactul economic al coronavirusului se va resimţi puternic până în primul trimestru din 2021."În cadrul sondajului pentru luna aprilie 2020, au fost adăugate şi patru întrebări suplimentare, cu privire la: impactul economic al coronavirusului: cea mai mare parte a respondenţilor (37,2 la sută) anticipând că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul I ...

Trei elevi calificaţi la Naţionala de Biologie

Miercuri, 13 Mai 2020 04:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Trei elevi calificaţi la Naţionala de Biologie
Din cauza pandemiei de coronavirus, fazele naţionale ale olimpiadelor au fost anulate, elevii care au muncit pentru calificare neputând să mai culeagă roadele muncii lor, dar numele lor merită menţionate. La Biologie, lista celor care s-au calificat la naţională cuprinde trei candidaţi: doi de la CNVA (clasele profesoarei Daniela Samoilă) - Maria Ionaşcu şi Dragoş Gherasim şi unul de la Liceul "Racoviţă" - Ionel Mocanu (profesoară Mariela Gheţeu). ...