Războiul nu merge conform planurilor Moscovei

Războiul nu merge conform planurilor Moscovei
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Mobilizarea din Rusia era un pas previzibil care se va dovedi extrem de nepopular şi arată că războiul nu merge conform planului Moscovei, a declarat miercuri consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

Într-un mesaj text transmis agenţiei de presă Reuters, Podoliak a precizat că preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să transfere asupra Occidentului vina pentru declanşarea unui "război neprovocat" şi pentru înrăutăţirea situaţiei economice.

Putin a ordonat prima mobilizare din Rusia de după Al Doilea Război Mondial şi a atenţionat Occidentul că, în cazul în care va continua ceea ce el numeşte un "şantaj nuclear", atunci Moscova va răspunde cu forţa vastului său arsenal.

Anunţul înseamnă o escaladare semnificativă a conflictului din Ucraina şi survine în contextul în care, în faţa contraofensivei ucrainene, forţele ruse au fost nevoite să se retragă şi să predea unele teritorii ocupate.

"Este clar că războiul nu se desfăşoară conform scenariului Rusiei şi, prin urmare, Putin a fost nevoit să ia deciziile extrem de nepopulare de mobilizare şi de restricţionare a drepturilor populaţiei", a adăugat el.

Citit 689 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Septembrie 2022 23:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.