Ucraina a aruncat în luptă cea mai puternică unitate a sa

Ucraina a aruncat în luptă cea mai puternică unitate a sa
Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

Forțele armate ucrainene au aruncat în sfârșit în luptă și cea mai puternică unitate a lor, Brigada 82 de Trupe Aeropurtate, care a primit în dotare numeroase echipamente de luptă occidentale, inclusiv tancuri Challenger 2, relatează Forbes.

Această unitate de elită are un efectiv de 2.000 de parașutiști înarmați cu vehicule de luptă ale infanteriei Marder, primite din partea Germaniei, și transportoare blindate Stryker, livrate de Statele Unite. Mai mult, unitatea are în dotare și tancuri Challenger 2, puse la dispoziție de armata britanică. Acestea au intrat în acțiune în timpul acțiunilor ofensive către Robotîne, unul dintre satele fortificate de ruși în regiunea Zaporojie, ca parte a liniilor lor defensive multistratificate. Brigada 82 a fost aruncată în luptă aparent săptămâna aceasta, potrivit Forbes.

Brigada 82 și unitatea sa soră, Brigada 46 de Trupe Aeropurtate, au fost printre ultimele unități importante pe care Statul Major condus de generalul Valeri Zalujnîi le mai ținea în rezervă. Prin aruncarea lor în lupt, ucrainenii își pot spori substanțial puterea de foc de-a lungul uneia dintre axele ofensivei lor din sudul țării - cea care se întinde preț de peste 70 de kilometri între satul Robotîne și orașul ocupat Melitopol, aflat în apropierea coastei Mării Negre.

Dronele rusești au reperat cel puțin unul dintre cele 90 de transportoare blindate Stryker ale unității, după cum a arătat o înregistrare video distribuită zilele trecute, precum și unul dintre cele 40 de vehicule de infanterie Marder pe care le au parașutiștii ucraineni. Deocamdată, nu este clar dacă rușii au reușit să repereze și vreunul dintre cele 14 tancuri Challenger 2 ale unității, care a fost, de asemenea, dotată și cu 24 de obuziere M119.

Aruncarea în luptă a celor două unități de trupe aeropurtate e o sabie cu două tăișuri pentru comandamentul militar de la Kiev. Pe de-o parte, ele pot oferi un imbold important unei acțiuni ofensive dacă apărătorii ruși sunt pe punctul de a ceda. Însă angajarea lor în luptă înseamnă, de asemenea, că ele nu vor mai fi la fel de proaspete în cazul în care va fi nevoie de ele în alt sector al frontului, în viitorul apropiat.

Comandamentul ucrainean a desfășurat deja toate cele patru brigăzi de pușcași marini pe care le avea la dispoziție, într-un sector al frontului cu o lățime de 16 kilometri, de pe axa către valea râului Mokri Yaly. Desfășurarea pușcașilor marini ucraineni a dat roade pentru Kiev, aceştia participând la eliberarea mai multor sate. Cel mai recent, aceștia au participat la luptele pentru Urozhaine, unul dintre satele care apărau drumul către Mariupol. Ucraina a anunțat oficial eliberarea satului miercurea aceasta.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a vorbit din nou despre necesitatea răbdării pentru a vedea rezultatele ofensivei lansate în luna iunie, după luni de pregătiri care le-au permis și rușilor să își fortifice pozițiile. "Obiectivul nostru este victoria, victoria sub forma eliberării teritoriilor noastre în interiorul granițelor din 1991. Și nu contează cât timp va dura", a declarat pentru AFP Kuleba, referindu-se la dura contraofensivă a armatei sale pentru a recuceri teritoriile ocupate de Moscova. Frontierele din 1991 sunt cele ale Ucrainei independente la căderea URSS, care includ Crimeea, peninsulă "anexată" de Rusia în 2014.

Citit 1814 ori Ultima modificare Vineri, 18 August 2023 17:07

2 comentarii

  • postat de florin
    Sâmbătă, 19 August 2023 07:52
    86.124.200.***
    Pentru acoperirea unui front de 16 km(!!!) se arunca in lupta ultima unitate de elita!Pe o lungime de front de la Galati pina la Vinatori!Cineva isi bate joc de noi!Si de ucrainienii obisnuiti fortati sa intre in acest abator!Un abator inutil!
    0
    0
  • postat de Mama mia ...
    Vineri, 18 August 2023 18:30
    108.245.201.***
    Acu sa vezi ..La anu' cand o zbura motanu'. Credeti tot si puneti botul..
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.