Comandantul Flotei ruse din Marea Neagră, ucis de ucraineni

Comandantul Flotei ruse din Marea Neagră, ucis de ucraineni
Evaluaţi acest articol
(57 voturi)

Armata ucraineană a afirmat luni, 25 septembrie, că l-a ucis pe comandantul Flotei ruse de la Marea Neagră, amiralul Víktor Sokolov, în atacul cu rachete executat vineri asupra cartierului general al acestei flote de la Sevastopol, în Crimeea anexată, transmite AFP.

În urma loviturii aeriene, "34 de ofiţeri, printre care şi comandantul Flotei ruse de la Marea Neagră, au murit", iar "105 alţi ocupanţi au fost răniţi" şi "clădirea cartierului general este ireparabilă", au susţinut pe Telegram forţele speciale ucrainene.

Conform Moscovei, antiaeriana acesteia din Crimeea a doborât în timpul atacului ucrainean de vineri cinci rachete Storm Shadow, dar o altă rachetă de acest tip a lovit cartierul general al Flotei ruse de la Marea Neagră. Ministerul rus al Apărării a susţinut în declaraţia sa de atunci că un militar rus este dat dispărut.

Comandantul Forţelor Aeriene ucrainene, Mikola Olesciuk, i-a lăudat public pe piloţii avioanelor ucrainene care au lansat rachetele în această operaţiune. "Promitem că vor fi mai multe", a adăugat acelaşi comandant, după ce în ultima vreme obiective militare ruseşti din Peninsula Crimeea au fost atacate aproape zilnic de armata ucraineană cu rachete şi drone aeriene sau de suprafaţă.

Ucraina a folosit în aceste atacuri rachete franco-britanice Storm Shadow/Scalp, lansate de avioanele Suhoi SU-24, şi rachete antinavă Neptun produse în Ucraina şi adaptate pentru lovirea ţintelor terestre.

Rusia susţine că reuşeşte să doboare majoritatea acestor rachete şi să neutralizeze cu mijloacele de război electronic sau tot prin lovire dronele, dar unele îşi ating totuşi ţinta. O navă de desant şi un submarin din Flota rusă de la Marea Neagră au fost avariate într-un atac cu rachete efectuat în noaptea de 13 septembrie asupra şantierului naval din Sevastopol. În noaptea următoare, armata ucraineană a lovit cu drone şi rachete un sistem antiaerian rusesc S-400 Triumf, în apropierea oraşului Evpatoria din Crimeea. Dar săptămâna trecută un nou atac ucrainean, desfăşurat pe timp de zi cu opt rachete Storm Shadow, a eşuat complet, după ce antiaeriana rusă a doborât cinci dintre aceste rachete, iar celelalte nu şi-au atins ţinta.

Pentru a-şi proteja instalaţiile militare din Crimeea, armata rusă a început să folosească, de asemenea, perdele de fum de acoperire şi sisteme performante de război electronic.

Teritoriul Rusiei este de asemenea tot mai mult ţinta atacurilor ucrainene cu drone la care Kievul apelează ca tactică de război asimetric.

Potrivit unei surse din serviciul militar de informaţii ucrainean, citată cotidianul Ukrainska Pravda, preluat de Agenţia EFE, mai mulţi comandanţi din cadrul regimentului al 14-lea de aviaţie al armatei ruse au murit în atacul ucrainean cu dronă efectuat duminică asupra unui aerodrom din provincia rusă Kursk. Respectiva sursă susţine că drona a ucis sau a rănit un grup de piloţi, lucrători ai aerodromului şi un reprezentant al contrainformaţiilor militare din Serviciul Federal de Securitate rus (FSB).

Citit 1493 ori Ultima modificare Luni, 25 Septembrie 2023 16:31

7 comentarii

  • postat de SAVE the PLANET
    Vineri, 29 Septembrie 2023 11:26
    86.124.202.***
    Chiar daca suntem neimplicati militar, din cauza razboiului:
    - Europa intra in recesiune
    - Romania se ruineaza si o vom duce din ce in ce mai greu
    - Se intreved falimente si somaj masiv

    In Rusia pretul benzinei este 2.5 RON, in Romania peste 7 RON.
    Cui foloseste conflictul?
    24
    33
  • postat de Bleah
    Joi, 28 Septembrie 2023 09:57
    5.2.205.***
    Gogoși ukrainiene!
    36
    41
  • postat de Adrian
    Marți, 26 Septembrie 2023 16:21
    89.39.81.***
    Nea gazetaru vezi ca a inviat mortul...e fake news bre
    58
    80
  • postat de Slava
    Marți, 26 Septembrie 2023 15:26
    92.86.16.***
    Cuibusorul de nazisti ai redactiei iar s-au pus pe cenzurat...
    Am "decat" 2 cuvinte pentru voi si pentru toti sustinatorii terorismului occidental: SLAVA Z !
    57
    75
  • postat de Ruie Musia
    Marți, 26 Septembrie 2023 10:50
    45.94.208.***
    Da, pacea este soluția. Și va fi soluția cea mai buna când criminalul de Butler se va retrage din Ucraina. Singurul responsabil de tot sângele asta vărsat...
    72
    63
  • postat de PACE!
    Luni, 25 Septembrie 2023 22:26
    86.124.200.***
    Moartea unui om n-ar trebui sa fie motiv de bucurie.
    In razboiul asta au murit 500.000 de soldati: 200.000 ucraineni + 300.000 rusi.
    Socotiti voi: Cati copii nu mai au tata, cate sotii nu mai au sot, cate mame nu mai au copii?
    Ar trebui sa militam pentru PACE... pana nu intram si noi in statistic
    66
    74
  • postat de Bravo Ucraina !!
    Luni, 25 Septembrie 2023 20:14
    45.56.196.***
    cat mai multe "bomboane" in capul criminalilor ruzznaci !
    88
    70

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.