Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind una critică, cu deficit de personal, fonduri insuficiente și probleme de control, scrie Mediafax.

Proaspăt numit de Parlament în funcția de ministru al Apărării, la propunerea președintelui Volodimir Zelenski, Mihailo Fedorov a prezentat miercuri în Parlament primele cifre care arată amploarea problemelor din sistemul de apărare. Potrivit Kyiv Post, el a declarat că aproximativ două milioane de ucraineni sunt dați în urmărire pentru evitarea mobilizării. Potrivit noului ministru, dificultățile nu se opresc aici. Alți aproximativ 200.000 de militari figurează ca absenți fără permisiune oficială, o situație care afectează direct capacitatea de luptă a armatei.

„Nu vreau să fiu populist, vreau să fiu realist. Preiau Ministerul Apărării cu un deficit de 300 de miliarde de hrivne (aproximativ 6 miliarde de euro), cu două milioane de ucraineni dați în urmărire și cu 200.000 de militari care au părăsit unitățile fără permisiune”, a spus Fedorov, în discursul susținut în Legislativ.

Datele prezentate de ministrul ucrainean sunt susținute de informațiile oficiale. Potrivit Parchetului General, între ianuarie 2022 și septembrie 2025, au fost deschise aproape 290.000 de dosare penale pentru părăsirea neautorizată a unităților militare. Cele mai multe au ca obiect absența fără permisiune, iar peste 50.000 sunt întocmite pentru dezertare.

Autoritățile susțin însă că o parte dintre militari s-au întors în sistem, după introducerea unui mecanism simplificat de revenire în serviciu, care le permite celor aflați la prima abatere să revină voluntar în serviciu fără sancțiuni penale imediate. În ultimul an, peste 29.000 de soldați au fost reintegrați în armată.

Fedorov a anunțat un audit amplu al centrelor teritoriale de recrutare, dar și al finanțelor Ministerului Apărării. El spune că este nevoie de reforme rapide pentru a reduce pierderile și a crește eficiența armatei. „Problema centrelor de recrutare nu poate fi ignorată. După un audit complet, vom propune soluții sistemice, fără a afecta capacitatea de apărare a țării”, a declarat ministrul.

În vârstă de 35 de ani, Mihailo Fedorov este cel mai tânăr ministru al Apărării din istoria Ucrainei. Înainte de a prelua acest portofoliu, Fedorov a fost ministru al transformării digitale.

Citit 4735 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Ianuarie 2026 18:51

16 comentarii

  • Marți, 27 Ianuarie 2026 23:11
    89.136.231.***
    Există IP-uri IREALE, bot mucușorist, pro-ioropean, analfabet și cu IQ negativ??

    De famiglie se ocupă dronele rusești, așa că marș pe frontul hohol?!
    38
    8
  • postat de rusia secolul 12, susținuți de cei cu mai puține clase decât trenul.
    Luni, 26 Ianuarie 2026 20:05
    86.121.182.***
    Și când te gândești ca dacă aduni comentariile pro ruse nu reușești sa strângi mai mult de 2 ip-uri reale. Babaieti, sunteți putini și slabi la minte
    11
    32
  • postat de Gilbert
    Sâmbătă, 24 Ianuarie 2026 15:11
    78.51.6.***
    Sunt în Germania majoritatea.
    3
    38
  • postat de gg
    Joi, 22 Ianuarie 2026 17:46
    5.13.199.***
    Astia nu recunosc cetatenia Romana in Ucraina....
    Si cer milioane de dolari,.... si Rusii sunt rai dar Ucrainienii sunt dementi...
    48
    19
  • postat de Slava Slaba
    Miercuri, 21 Ianuarie 2026 20:51
    128.127.118.***
    Să meargă slăvarii în locul lor !!! USR-iștii cu blugii și bananele !!!
    56
    22
  • postat de Adrian
    Luni, 19 Ianuarie 2026 22:23
    128.127.118.***
    Hai pe bune aia cu bani au plecat demult fraierii saraci mor pe câmpul de lupta
    54
    23
  • postat de cine sa auda?!
    Luni, 19 Ianuarie 2026 18:05
    89.137.225.***
    Au prins valul cu Ajutati Ucraina!,Vaaai saracii de ei!...vaaaii ce rai sunt rusii!....si au umplut Europa,si,cum mama naibii si in USA, sunt sute de mii de ucraineni.Si nu sunt UE citizens.Cum?!
    63
    25
  • postat de Cosmin
    Luni, 19 Ianuarie 2026 12:00
    109.166.129.***
    La dis like uri, s-au activat trolii din martorii lui usr. Dacă îi iei la bani mărunți, mai toți cu școli îndoielnice, fără nici o meserie, dar bine spălați pe creier de ONG urile sorosiste.
    61
    23
  • postat de Elena
    Luni, 19 Ianuarie 2026 08:12
    92.82.177.***
    In caz de conflict in Romania, cei ce vor pleca primii vor fi cei cu bani, ma refer la romani. Asa ca mai lasati patriotismul
    6
    92
  • postat de Pt voi banane și blugi . UE ar trebui să-i deporteze pe dezertori înapoi în Ucraina
    Duminică, 18 Ianuarie 2026 04:20
    108.245.201.***
    Și voi le plătiți ajutoare la pachet și la moldoveni la fel . Și mai plătiți și cei 2000 de generali la o armată aproape inexistentă , și speciali nesimțiți etc etc . Prosti dar mulți mai sunteți
    84
    31
  • postat de Marius
    Sâmbătă, 17 Ianuarie 2026 20:42
    86.124.201.***
    In Galati, se pot identifica peste 5000, in mare parte smecherasi, cu bani care probabil au plecat inca de la inceput. Ii vezi in mall, la cumparaturi si la mancare-vorbesc tare!...Deci, la treaba!
    59
    38
  • postat de Minciuna de stat costă
    Sâmbătă, 17 Ianuarie 2026 08:12
    5.13.151.***
    Batalionul Getica ce mai face? Are suficienti soldati? De unde mai "recruteaza", dupa atatia ani? Cine ii finanteaza - echipament, hrana, armament, solde, etc? Ca doar nu sunt voluntari -haiduci!
    61
    20
  • postat de Un roman
    Joi, 15 Ianuarie 2026 20:09
    151.16.91.***
    Va fi greu să-i readucă pentru că cei mai mulți și-au luat familiile și banii, s-au stabilit în alte țări unde au cumpărat case și au alte planuri de viitor.
    9
    85
  • postat de Dan D.
    Joi, 15 Ianuarie 2026 11:50
    5.2.208.***
    Pe dezertori propun să îi suplineasca ăia cu blugi și banane și șleahta de spălați pe creier cu slava în bot.
    87
    43
  • Joi, 15 Ianuarie 2026 01:38
    89.136.231.***
    Care-i faza cu steagul ioropean lângă steagul hohol?? Sunt cumva în această uniune mirobolantă?? Același lucru valabil și pentru cociocul maldavan!
    92
    38
  • postat de Dan
    Miercuri, 14 Ianuarie 2026 20:41
    89.136.187.***
    Numai in Galati sunt peste 3000 de tineri barbati ucrainieni.
    69
    56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.