
Ovidiu Amălinei
PROIECT DE INVESTIŢII/ În Parcul Industrial, primul terminal de gaze naturale lichefiate
Miercuri, 21 Octombrie 2015 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi a făcut primii paşi în realizarea primului terminal de gaze naturale lichefiate (GNL) din zona Dunării de Jos, proiect care va contribui atât la stimularea transporturilor mai ecologice şi mai economice, cât şi la diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale sau valorificarea unor zăcăminte interne care nu pot fi exploatate la nivel industrial prin mijloacele clasice.
“Studiul de pre-fezabilitate şi Conceptul tehn ...
EXCLUSIV VL/ Se mişcă lumea! - CRIZA REFUGIAŢILOR nu va ocoli pe nimeni
Miercuri, 21 Octombrie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
- a declarat în exclusivitate pentru „Viaţa liberă” prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans
Chiar dacă Galaţiul găzduieşte unul dintre cele şase Centre de Cazare a Solicitanţilor de Azil, prezenţa unor refugiaţi în urbea de la Dunăre a fost, până acum, una mai degrabă „exotică”. Doar 12 persoane, din Irak şi Iran, se aflau până nu demult în centrul de la Galaţi, în procedura acordării azilului, chiar dacă, teoretic, centrul dispune de 250 de ...
MODERNIZARE TEHNOLOGICĂ/ Borne geodezice pentru creşterea siguranţei navigaţiei pe Dunăre
Joi, 15 Octombrie 2015 06:00 | Publicat în ECONOMIE
* Lucrările de întreţinere a şenalului şi a condiţiilor de navigaţie vor fi monitorizate pe toată lungimea fluviului
Siguranţa transportului pe Dunăre va creşte graţie finalizării unui proiect ce a constat din realizarea unei reţele geodezice menite să contribuie la monitorizarea dinamicii albiei fluviului şi care va furniza date de precizie pentru producerea hărţilor electronice de navigaţie.
„Este un proiect de a cărui necesitate se discută de mai mulţi ani, dar a d ...
Ce "găuri financiare" au produs societăţile publice gălăţene
Vineri, 09 Octombrie 2015 00:00 | Publicat în ANCHETĂ
Management păgubos în societăţile din subordinea CJ Galaţi şi CL Galaţi * Din 11 societăţi locale şi judeţene, doar trei au ieşit pe plus în rezultatele financiare * Cum să rămâi şi cu banii luaţi, şi cu directori bine remuneraţi
Rezultatele economice ale societăţilor aflate sub o formă sau alta în subordinea CL Galaţi sau a CJ Galaţi, aşa cum sunt ele reflectate de rezultatele raportate pe 2014 la Ministerul Finanţelor, demonstrează că banul public e un capital ...
INFORMAŢII PRIN TELEFON. Call-center la Finanţe, pentru asistenţa contribuabililor
Sâmbătă, 03 Octombrie 2015 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi este, începând de pe 1 octombrie, conectată la call-centerul ANAF, cu numărul unic de telefon 031.403.91.60.
"În situaţia în care pe site-ul ANAF nu găsiţi informaţiile de care aveţi nevoie, ne puteţi contacta telefonic. În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală există un call-center special destinat îndrumării şi asistenţei în domeniul fiscal. ANAF vă oferă răspunsuri prompte şi de calitat ...
Cum te ajută Fiscul să VERIFICI, on-line, dacă angajatorul e corect cu tine
Vineri, 02 Octombrie 2015 15:30 | Publicat în ECONOMIE
* Prin platforma on-line „Spaţiul Privat Virtual”, Finanţele le pot furniza oricând gălăţenilor informaţii despre veniturile declarate şi plata contribuţiilor sociale
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi le reaminteşte contribuabililor-persoane fizice că, prin intermediul platformei on-line „Spaţiul Privat Virtual”(SPV), pot beneficia de o serie de servicii, fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze la ghişeele administraţiilor fiscale, ş ...
TOPUL MEDIULUI DE AFACERI/ Care sunt surprizele celor mai profitabile companii gălăţene
Vineri, 02 Octombrie 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Societăţile din domeniul construcţiilor domină clasamentele întreprinderilor mari şi mijlocii * Domeniul naval, ancoră de stabilitate pentru economia locală * Ziarul "Viaţa liberă", trofeu pentru profesionalismul jurnalismului economic
Companiile gălăţene care au obţinut, în 2014, cele mai bune rezultate economice au fost recompensate şi aplaudate la scenă deschisă, ieri, 1 octombrie, în cadrul ediţiei locale a Topului Naţional al Firmelor Private din România, realizat ...
Obraz cât grosimea portofelului
Marți, 29 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Zice-se că banii n-au miros, dar cel puţin au… valoare. Una este să ai economia ancorată în zona euro, alta e să trăieşti cu leul pe lângă casă. Drept este că fiecare monedă are două feţe, însă oricum am da cu banul, în ceea ce ne priveşte, obiectivul aderării la zona euro a rămas mai degrabă într-o zonă mlăştinoasă, termenul aderării scurgându-se de fiecare dată printre degetele politicienilor. Ar fi trebuit să intrăm în zona euro în 2014, s-a amânat până ...
Pregătiri pentru TOPUL FIRMELOR GĂLĂŢENE
Marți, 29 Septembrie 2015 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Companiile gălăţene care au obţinut, în 2014, cele mai bune rezultate economice vor fi recompensate şi aplaudate la scenă deschisă în cadrul ediţiei locale a Topului Naţional al Firmelor Private din România. Festivitatea de premiere, devenită deja o tradiţie pentru mediul de afaceri gălăţean, se va desfăşura joi, 1 octombrie, cu începere de la ora 15,00, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, aceasta fiind organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici ...
Când crede BNR că vom fi pregătiţi pentru zona euro
Duminică, 27 Septembrie 2015 14:00 | Publicat în ECONOMIE
România ar putea adopta moneda unică europeană în 2022-2023, din punct de vedere tehnic, însă decizia privind momentul aderării va fi una politică, a declarat viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Bogdan Olteanu.
"Evaluările noastre arată că perioada 2022-2023 ar putea fi un termen potrivit, din punct de vedere tehnic, pentru aderare, fie că vorbim despre convergenţa nominală, fie despre cea reală. Convergenţa nominală să rămână în zona ţintită, iar cea ...