Obraz cât grosimea portofelului

Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Zice-se că banii n-au miros, dar cel puţin au… valoare. Una este să ai economia ancorată în zona euro, alta e să trăieşti cu leul pe lângă casă. Drept este că fiecare monedă are două feţe, însă oricum am da cu banul, în ceea ce ne priveşte, obiectivul aderării la zona euro a rămas mai degrabă într-o zonă mlăştinoasă, termenul aderării scurgându-se de fiecare dată printre degetele politicienilor. Ar fi trebuit să intrăm în zona euro în 2014, s-a amânat până în 2015, apoi spre 2019. Acum, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a zis-o pe şleau: să zicem mersi dacă o să îndeplinim condiţiile pentru a adera la euro prin 2022-2023. Asta dacă va exista voinţă politică…

Desigur, „simplul cetăţean” s-ar putea întreba de ce ne-am bate aşa mult capul cu probleme monetare. „Ce mi-e leu, ce mi-e euro? Numărul lor contează!” Aşa o fi, însă, dincolo de moneda în sine, oricare ar fi ea, ceea ce uită politicienii, cu cât sunt mai sus în sferele puterii, este să spună că adoptarea monedei euro nu-i o bazaconie de ordin tehnic, ce ţine strict de Banca Naţională şi de atingerea unor indicatori macroeconomici insipizi, ci de flexibilitatea economiei, de nivelul investiţiilor, de mobilitatea şi calitatea forţei de muncă, de stabilitatea preţurilor. Iar astea nu sunt undeva, în sferele înalte ale calculelor bancare, ci chiar aici, pe pământ, pe strada Domnească, pe strada Brăilei, în salariul pe care îl primim, în preţul la kilul de cartofi sau în timpul pe care îl facem cu maşina sau cu trenul de la Galaţi la Bucureşti.

În termeni economici, partea aia insipidă, cu indicatorii, ţine de „convergenţa nominală”, partea asta, „lumească”, ţine de „convergenţa reală”, de calitatea vieţii de zi cu zi a cetăţenilor. Iar aici este o problemă, pentru că asumarea din partea autorităţilor la modul serios a proiectului monedei euro înseamnă asumarea angajamentului de a ridica nivelul de trai al cetăţenilor la un nivel de decenţă compatibil cu cel al ţărilor din zona euro. Ar însemna, de exemplu, ca autorităţile să se întrebe ce se va întâmpla cu disparităţile de dezvoltare pe care România le are la nivel naţional. O fi Banatul sau Bucureştiul „fruncea”, dar cum o să intre Regiunea de Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, în zona euro, când ea este printre cele mai sărace din Uniunea Europeană? Ca să aduci şi Galaţiul în zona de „convergenţă reală” a zonei euro ar trebui să ai investiţii în infrastructură de transport, să nu mai fugă investitorii după ce şi-au rupt maşina în două pe drumurile noastre. Ar trebui sprijinite investiţiile în infrastructura portuară, că vrem, nu vrem, drumurile Galaţiului duc la Dunăre. Ar trebui refăcut sistemul de irigaţii, să nu te mai coste o avere apa, dacă vrei să uzi culturile pe la Matca sau pe la Ghidigeni. Ar trebui să ai ample programe de reconversie profesională, ca să nu se mai zbată judeţul într-o rată a şomajului de aproape 10 la sută!

Dar, desigur, de ce să-şi bată dom’ ministru sau dom’ senator capul cu toate astea, când vreme trece, vreme vine, iar zona euro oricum nu se simte întotdeauna prea bine. Apoi, de ce să se lege ei la cap chiar şi cu indicatorii de macrostabilitate, când pot să meargă pe burtă şi să dea de pământ şi cu deficitul bugetar, şi cu măsurile fiscale, şi cu datoria publică. Doar nu se face să fii prea zgârcit cu banii publici când se apropie un an electoral… La urma urmei, unii din cei „de sus” au intrat demult în zona euro. Se vede asta şi din grosimea obrazului, şi din cea a portofelului.

Citit 1354 ori Ultima modificare Luni, 28 Septembrie 2015 18:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.