Elegie pe prispa de cimbru bătrân (întru memoria mamei Vasilica Stârcu)

Scris de Ion Zimbru

Joi, 23 Ianuarie 2014 00:00

Se-ntoarce acasă (odată) cu Luna,
s-aşează pe prispa de cimbru bătrân...
(ce apă adâncă mai are fântâna,
şi-n ciuturi ce lacrimi cu miros de fân!)...
 
Îşi şterge obrazul cu palma sărată,
se uită pe drumul de dinspre copii,
dar nici o scrisoare nu vine la poartă...
(ce mare e Luna în ochii pustii!)...
 
O candelă veche aprinde sub grindă,
în colţul păzit de-un păianjen secret...
şi-ncearcă s-adoarmă...şi pururi colindă,
şi-mi spune s-aud şi să văd şi să cred!
 
Şi pleacă de-acasă (odată) cu Luna,
s-aducă nectar pentru flori de caişi...
pe urmă rămâne (în flăcări) fântâna
şi-un cântec de greier cu ochii închişi!