Se-ntoarce acasă (odată) cu Luna,
s-aşează pe prispa de cimbru bătrân...
(ce apă adâncă mai are fântâna,
şi-n ciuturi ce lacrimi cu miros de fân!)...
Îşi şterge obrazul cu palma sărată,
se uită pe drumul de dinspre copii,
dar nici o scrisoare nu vine la poartă...
(ce mare e Luna în ochii pustii!)...
O candelă veche aprinde sub grindă,
în colţul păzit de-un păianjen secret...
şi-ncearcă s-adoarmă...şi pururi colindă,
şi-mi spune s-aud şi să văd şi să cred!
Şi pleacă de-acasă (odată) cu Luna,
s-aducă nectar pentru flori de caişi...
pe urmă rămâne (în flăcări) fântâna
şi-un cântec de greier cu ochii închişi!
Elegie pe prispa de cimbru bătrân (întru memoria mamei Vasilica Stârcu) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
