Serviciile medicale de bază se modifică. Mai puţine investigaţii gratuite pentru asiguraţi

Serviciile medicale de bază se modifică. Mai puţine investigaţii gratuite pentru asiguraţi

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
3 comentarii

Pachetul de servicii medicale de bază - de care beneficiază gratuit plătitorii asigurării medicale obligatorii - ar putea fi redus, a anunţat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-un interviu la Radio Europa Liberă. Până în prezent nu se ştie ce servicii ar putea ieşi din acest pachet şi dacă acestea vor fi plătite de asiguraţi din buzunar.

Noul pachet de bază ar urma să fie definit în urma negocierilor pentru normele de aplicare a contractului cadru cu Casa de Asigurări. Oricum, o parte dintre serviciile medicale din pachetul de bază, care ar trebui să fie, teoretic, gratuite pentru plătitorii asigurării de sănătate, sunt în acest moment gratuite doar pe hârtie, deoarece românii scot bani din buzunar pentru diferite servicii medicale care figurează în pachet, din cauză că „s-a terminat plafonul" sau ar trebui să aştepte luni de zile pentru a fi programaţi la proceduri medicale gratuite, arată Hotnews.

Sorina Pintea spune că odată cu pachetul de bază, de care beneficiază gratuit plătitorii asigurării medicale obligatorii, ar urma să fie modificat şi pachetul minim de servicii medicale, care se adresează persoanelor neasigurate. "Prin normele de la contractul cadru vom redefini pachetul de bază, astfel încât să aibă cât mai mulţi pacienţi acces, dar în condiţiile pe care sistemul românesc le oferă în acest moment", a declarat Sorina Pintea, la Radio Europa Liberă.

Modificarea pachetului de bază poate deveni primul pas către introducerea asigurărilor suplimentare sau complementare, admite Sorina Pintea: "Pentru un anumit tip de servicii, cu siguranţă este nevoie de asigurări suplimentare. Şi atunci vom începe să definim aceste lucruri".

La rândul său, Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, este de părere că autorităţile au datoria să îi informeze corect şi complet pe pacienţi. „Unde se mută analizele care urmează să fie scoase? În ce condiţii vor fi ele disponibile? Cum vor fi disponibile? Vreau aceste răspunsuri pentru pacienţii pe care îi reprezint. De fiecare dată când se scoate ceva de pe lista de compensate, noi, pacienţii, suntem speriaţi, pentru că de-a lungul timpului ne-am luptat să intre mai multe analize pe compensare”, spune Marinela Debu.

Citit 2743 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Mai 2019 01:30

3 comentarii

  • postat de Iulian Bejan Marți, 14 Mai 2019 21:51 79.116.108.*** Link la comentariu
    1
    6

    Dar daca nu ne mai opriti deloc asigurari pentru sanatate si ne facem., cei ce muncim si ne opriti o gramada de bani, asigurare de sanatate privata, nu e mai bine? Stiu ca dau 70 - 80 de euro pe luna, dar cand ma imbolnavesc, stiu ca sunt tratat omeneste. Pe cand in sistemul national de sanatate, ne sunt luati si banii iar cand ne ducem la spital, mai tare ne imbolnavim! Spune ce fel de sistem de sanatate ai ca sa iti spun in ce tara locuiesti. Din pacate la noi totul e bolnav... Pacat de tara asta ca toti fug dupa os!

    Raportează
  • postat de titi Marți, 14 Mai 2019 08:15 84.243.108.*** Link la comentariu
    2
    14

    Decat sa reduci numarul de servicii medicale prestate in baza asigurarii de sanatate obligatorii, mai bine ai scoate in afara legii Casa de asigurari de sanatate de stat, ca oricum nu face nimic bun pentru asigurati!!! Si in plus, ai permite dezvoltarea unui sistem medical privat, bazat pe asigurari de sanatate private!!! Ai elimina si SPAGA la medici, dar si INDIFERENTA cadrelor medicale medii...

    Raportează
  • postat de Aceste masuri de reducere a pachetului de baza... Marți, 14 Mai 2019 01:26 185.210.219.*** Link la comentariu
    1
    11

    sunt scrise si in Programul de guvernare al PSD-ului , nu ??

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro