Un milion de români trăiesc cu astm

Un milion de români trăiesc cu astm
Între 30 la sută şi 70 la sută din pacienţii cu astm, la nivel european, nu îşi administrează tratamentul prescris de medic
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un milion de români au astm, potrivit estimărilor Societăţii Române de Pneumologie. Însă afecţiunea ar fi „mult subdiagnosticată“, conform aceleiaşi surse. Acesta este unul dintre motivele pentru care Institutul pentru Dezvoltare în Sănătate şi Educaţie şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice au lansat, luni, campania "Respir", destinată informării şi educării în privinţa acestei boli.

Acestei initiaţive i s-au alăturat Societatea Română de Pneumologie şi Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică. În cadrul campaniei sunt puse la dispoziţie platforma de informare www.viatacuastm.ro şi broşura „Viaţa cu astm“, unde cei interesaţi vor găsi răspunsuri la cele mai frecvente întrebări privind această afecţiune.

„Educaţia în sănătate este foarte importantă. Un pacient cu astm bine informat va înţelege că pentru a ţine astmul sub control este esenţial să ia tratamentul aşa cum i-l prescrie medicul şi să se prezinte la control cu regularitate“, a declarat Rozalina Lăpădatu, director al Institutului pentru Dezvoltare în Sănătate şi Educaţie, citată de agerpres.ro.

Între 30 şi 70 la sută din pacienţi nu-şi iau tratamentul

Potrivit statisticilor, între 30 la sută şi 70 la sută din pacienţii cu astm, la nivel european, nu îşi administrează tratamentul prescris de medic pentru a trata inflamaţia căilor respiratorii şi a ţine afecţiunea sub control.

„Astmul poate fi ţinut sub control cu tratamentul potrivit la momentul potrivit: terapie de fond, care se administrează zilnic, indiferent dacă pacientul manifestă sau nu simptomele specifice, şi terapie la nevoie, pe care pacientul trebuie să o folosească de îndată ce simte instalarea simptomelor specifice crizei de astm. Cu toate acestea, până la 70 la sută dintre pacienţi, în momentul în care se simt bine, renunţă la terapia de fond şi folosesc tratament doar în situaţiile de urgenţă. Riscul de agravare a bolii devine astfel unul major pentru aceşti pacienţi“, a avertizat Roxana Maria Nemeş, medic primar pneumolog.

Astmul este o afecţiune caracterizată prin episoade de agravare a inflamaţiei căilor respiratorii. În cazul unui pacient cu astm, căile respiratorii sunt sensibile şi hiperreactive. Astfel, pacientul este nevoit să fie atent la o serie de factori declanşatori care pot fi alergeni acarienii din praf, polenul, părul de animale sau non-alergici precum fumatul sau frigul. Conform medicului Elena Camelia Berghea, cel mai des întâlniţi alergeni sunt praful de casă, mucegaiul, polenul, părul de animale. „Există şi o serie de factori nonalergenici care pot declanşa crizele de astm, precum aerul rece, ceaţa, fumul, fumatul activ şi pasiv, refluxul gastroesofagian“, a declarat ea.

Citit 1293 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Mai 2019 19:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.