O echipă a Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a utilizat, joia trecută, în premieră naţională, terapia de revascularizaţie miocardică prin unde de şoc extracorporale în cazul unui pacient în vârstă de 48 de ani. Pacientul este în evidenţa specialiştilor Secţiei Cardiologie I pentru boală coronariană severă – leziuni tricoronariene, conform Agerpres.
„Din cauza afectării ischemice, cordul pacientului are o suferinţă gravă, fiind dilatat, cu o capacitate redusă de a pompa sângele, determinând o formă de insuficienţă cardiacă avansată, pentru care pacientul a fost spitalizat de mai multe ori. Medicul curant, locotenent-colonel şef de lucrări dr. Silviu Ionel Dumitrescu, medic primar Cardiologie, şef Secţie Cardiologie 1, a decis că soluţia oferită de terapia prin unde de şoc extracorporale este unica opţiune într-o situaţie fără variantă chirurgicală, aceasta fiind o speranţă pentru pacient şi pentru creşterea calităţii vieţii acestuia”, se arată într-un comunicat de presă al unităţii medicale.
Astfel, cu ajutorul ecocardiografiei tridimensionale şi a unui software bazat pe soluţii de inteligenţă artificială – Dynamic Heart Model, medicul curant a evaluat, în repaus, atât parametrii de structură şi funcţie ai ventriculului stâng, cât şi analiza deformării miocardice, punând în evidenţă diferenţele regionale. Ulterior, prin ecocardiografia de efort, repetarea analizei deformării miocardice a permis evaluarea cantitativă a suferinţei ischemice a segmentelor miocardice, comparaţia cu datele de repaus indicând precis zonele cele mai afectate. „Parcurgerea acestui proces de evaluare a performanţei cardiace a permis identificarea, cu acurateţe, a trei segmente aflate în suferinţă, la nivelul cărora s-a iniţiat terapia de revascularizaţie miocardică prin unde de şoc extracorporale, administrându-se primele 900 de impulsuri”, susţine aceeaşi sursă.
SUUMC afirmă că tratamentul va fi repetat în decursul următoarelor două luni, după secvenţialitatea impusă de protocol, urmând ca medicul curant să reevalueze, periodic, pacientul, atât prin prisma statusului funcţional, cât şi a parametrilor paraclinici. Echipa medicală care a realizat terapia de revascularizaţie miocardică prin unde de şoc extracorporal, formată din lt. col. dr. Silviu Ionel Dumitrescu, cpt. dr. Raluca Popescu şi dr. Ileana Hănţulie, a fost coordonată de col. dr. Romi Bolohan.