Hreanul este un leac bun la toate

Hreanul este un leac bun la toate
Recomandat cât mai des
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Hreanul este un condiment folosit pentru iuţeala sa specifică, însă este şi un excelent remediu pentru nenumărate afecţiuni. Desccoperă care sunt bolile ce pot fi prevenite şi ameliorate cu ajutorul acestei plante, potrivit clicksanatate.ro.

Hreanul are un conţinut bogat de vitamina C, de substanţe cu proprietăţi antibiotice, dar şi de antioxidanţi. De aceea, şi-a dovedit eficienţa în ameliorarea simptomelor răcelilor specifice sezonului rece. Iată cum poate fi folosit pe post de medicament naturist.

Siropul, contra tusei

Hreanul este şi un bun expectorant natural, ceea ce îl face un remediu excelent împotriva tusei. Pui o linguriţă de hrean ras, trei-patru linguriţe de miere şi amesteci bine. Apoi torni o jumătate de litru de apă fierbinte şi laşi să fiarbă cinci-şase minute. Vei obţine un sirop pe care trebuie să-l iei de trei ori pe zi.

Previne anemia

Datorită vitaminelor pe care le conţine, hreanul este eficient şi pentru prevenirea anemiei, afecţiune la care sunt predispuse în special femeile. Are, de asemenea, un puternic efect tonifiant.

Alungă oboseala cronică

O cură cu hrean este indicată şi în cazul oboselii cronice. Dai pe răzătoare una-două rădăcini de hrean de mărime potrivită, un morcov şi o ridiche neagră. Le amesteci cu puţină sare, cu două-trei linguri de apă şi una-două linguriţe de oţet din mere. Salata de hrean o mănânci de trei-patru ori, săptămânal, timp de o lună. Este un excelent tonic pentru organism.

Eficient în caz de gută

Rădăcina de hrean este de ajutor şi în tratarea unor afecţiuni precum guta, astmul şi anemia. Umpli o treime dintr-un borcan de 800 de grame cu rădăcini de hrean date pe răzătoare, apoi torni pălincă, până se umple. Laşi zece zile la macerat, apoi strecori conţinutul. Iei câte o linguriţă, după mese, de trei ori pe zi. Cura este recomandată o lună de zile. Remediile cu hrean nu sunt recomandate celor care suferă de afecţiuni gastrice sau reumatice.

Util în dureri de cap

Hreanul ajută şi la calmarea durerilor de cap şi a migrenelor, dar şi în cazul celor care suferă de infecţii ale sinusurilor. Datorită proprietăţilor antibiotice este indicat şi în tratarea infecţiilor urinare, ca tratament adjuvant.

Citit 2876 ori Ultima modificare Vineri, 25 Octombrie 2019 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.