Un nou caz de gripă a fost confirmat în Galaţi

Un nou caz de gripă a fost confirmat în Galaţi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O tânără de 18 ani este a opta persoană din judeţul Galaţi diagnosticată cu gripă, în acest sezon rece. De la începutul anului, 31 de români au murit din cauza gripei, un deces fiind înregistrat şi în judeţul nostru. Săptămâna trecută, din cauza numărului mare de bolnavi, autorităţile au declarat în toată ţara epidemie de gripă.

Institutul Cantacuzino a confirmat virusul gripal de tip A1H1 (pdm09) în cazul fetei de 18 ani din Galaţi, conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi. Starea de sănătate a pacientei a fost însă stabilă, astfel încât ea nu a avut nevoie de internare, putând urma la domiciliu tratamentul prescris de medic. În total, în judeţul Galaţi au fost confirmate opt cazuri de îmbolnăvire de gripă. Din păcate, în cazul unei femei de 82 de ani, care suferea de afecţiuni cronice, complicaţiile provocate de gripă au fost mortale. Conform DSP Galaţi, femeia nu era vaccinată antigripal.

La nivel naţional, potrivit unui comunicat al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, statistica este îngrijorătoare, 31 de oameni decedând din cauza gripei până la data de 12 februarie.

De ce este periculoasă gripa

Medicii atenţionează că gripa este diferită de răceală. În cazul gripei, debutul bolii este brusc şi adesea violent, în timp ce simptomele răcelii cresc gradual în intensitate. Adulţii cu gripă pot infecta persoanele cu care intră în contact încă dinainte de debutul simptomelor.

În cazul gripei, simptomele sunt febra, durerea de muşchi, durerea de cap, starea generală de rău, tusea fără expectoraţie, durerile în gât şi oboseala persistentă. În cazul copiilor, gripa poate provoca destul de des otită medie, greaţă şi vărsături. Medicii spun că boala trece după o perioadă cuprinsă între trei şi şapte zile de la debutul simptomelor.

Gripa nu este periculoasă atât din cauza simptomelor pe care le provoacă, ci din cauza complicaţiilor pe care le poate da. Acestea sunt: pneumonia virală sau bacteriană, agravarea bolilor cronice preexistente (în special a bolilor cardiovasculare şi pulmonare), sinuzita, otita medie, problemele neurologice.

Citit 4077 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Februarie 2020 18:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.