Decimată de coronavirus, Ambulanţa face angajări. 11 salariaţi confirmaţi şi 17 în izolare

Decimată de coronavirus, Ambulanţa face angajări. 11 salariaţi confirmaţi şi 17 în izolare
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

11 angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi sunt internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase, după ce au fost confirmaţi pozitiv la testele pentru coronavirus. Alţi 17 sunt în izolare la domiciliu. În aceste condiţii, marţi a venit prima gură de oxigen, prin aprobarea Ministerului Sănătăţii care permite angajarea, pentru şase luni, a 19 persoane. Până atunci, însă, personalul care este în activitate este nevoit să facă ore suplimentare, astfel încât să poată răspunde la toate solicitările.

"La Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi, avem 11 colegi internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase, COVID-19 pozitivi, şi mai avem 17 colegi în izolare la domiciliu. Din aceştia, 11 vor ieşi joi din izolare. Am făcut o solicitare la Ministerul Sănătăţi şi astăzi am primit aprobarea de a face angajări, pe o perioadă de maximum şase luni, pentru 19 posturi. Lipsa de personal rămâne o problemă, am primit acum o gură de oxigen, sperăm să mai primim şi alte suplimentări, este o problemă la nivel naţional şi sper ca, în perioada imediat următoare, ministerul şi organele centrale să o rezolve. Da, se lucrează şi peste program, avem  personal care face ore suplimentare, de la 24 la 48 de ore, chiar până la 72 de ore pe lună. Este vorba despre rezintenţă, conştiinţă, stres, este vorba şi despre interes, pentru că orele sunt plătite, aşa că este un compromis prin care ne putem continua activitatea", ne-a declarat medicul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Partea bună este că mai există încă materiale de protecţie, iar sponsorizările le-au mai oferit o mână de ajutor angajaţilor nevoiţi să alege prin tot judeţul, pentru a salva vieţi. "Avem un stoc care ne ajunge pentru o lună, cu excepţia combinezoanelor, care ne mai ajung doar pentru opt zile. Avem deja comenzi confirmate şi aşteptăm aprovizionarea, care ne va ajunge pentru două luni. Tot în această perioadă, am mai primit, prin sponsorizare, mai multe aparate. Unul dintre ele este un aparat de sterilizare a ambulanţelor, cu abur uscat, extrem de necesar pentru serviciul nostru după fiecare intervenţie la un pacient suspect sau confirmat cu COVID-19. De asemenea, am primit ajutoare din mai multe părţi, o sponsorizare, cu ajutorul sindicatului, de la fundaţia "Zâmbet de copil" din Galaţi, care ne-a furnizat un tunel de dezinfecţie a personalului, iar Ordinul Asistenţilor ne ajută prin procurarea a 800 de combinezoane, deci sperăm să fim acoperiţi din acest punct de vedere", a adăugat medicul Mihai Polinschi.

Aşadar, angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă sunt la datorie şi vor rămâne acolo pentru a putea răspunde prompt la toate solicitările, indiferent că vorbim de pacienţi suspecţi de COVID-19 sau de bolnavi cu alte nevoi medicale.

 

Citit 11221 ori Ultima modificare Joi, 09 Aprilie 2020 18:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.