Noi dotări la Spitalul Județean de Urgență

Noi dotări la Spitalul Județean de Urgență
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

În ședința on-line de îndată a Consiliului Județean (CJ) Galați de ieri, 14 aprilie, au fost alocate noi fonduri pentru dotări medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”.

Într-o declarație de presă ce a urmat, președintele CJ, Costel Fotea a precizat că a fost modificată lista de investiţii a spitalului, astfel încât unitatea medicală să poată demara de urgenţă procedurile de achiziţie publică pentru un sistem complet de depistare a noului coronavirus, două izolete, trei tuneluri dezinfectante şi un sistem prin care radiografiile vor putea fi examinate în format digital.

„Izoletele vor intra în dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe şi a secţiei de ATI, iar tunelurile dezinfectante vor fi montate în secţia nou înfiinţată pentru pacienţii confirmaţi sau care sunt suspecţi de infectare cu noul coronavirus şi la secţia de terapie intensivă”, a declarat Costel Fotea. Toate aceste echipamente medicale valorează 624.500 de lei.

Altfel, într-o recentă informare de pe pagina sa de socializare, preşedintele CJ menţionase o linie nouă de laparoscopie plus două platforme de ultimă generaţie de electrochirurgie şi sigilare vasculară.

„Sunt dotări extrem de importante pentru medicii specialişti de la Spitalul Judeţean care acum pot face o gamă mult mai largă de intervenţii şi de o complexitate mult mai mare. Pacienţii au dureri mult mai mici, se vindecă mult mai repede, complicaţiile postoperatorii sunt mult mai reduse, iar costurile cu spitalizarea scad considerabil”, a precizat Costel Fotea. Valoarea investiţiei este de aproape 900.000 de lei, din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Galaţi.

 

Citit 3677 ori Ultima modificare Joi, 16 Aprilie 2020 22:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.