Un vaccin anti-COVID, în ultima fază a testării

Un vaccin anti-COVID, în ultima fază a testării
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania Moderna a intrat, de luni, în faza a treia - ultima - a testării clinice și, în aceste condiții, Statele Unite ale Americii şi-au dublat finanțarea acordată firmei farmaceutice, informează Agerpres.

Guvernul american s-a angajat să suplimenteze cu 472 de milioane de dolari suma de 483 de milioane deja anunţată, potrivit companiei Moderna. Conform acesteia, sporirea finanţării este justificată de faptul că a decis să efectueze un test clinic în faza a treia mult mai amplu decât a prevăzut iniţial.

Vaccinul său experimental, care în prima fază a testării clinice a creat anticorpi pentru toţi cei 45 de voluntari, va începe luni etapa testării pe 30.000 de voluntari. Jumătate dintre aceştia vor primi o doză de 100 de micrograme, iar ceilalţi un placebo.

Pandemia de COVID-19 a lovit cel mai dur Statele Unite, unde s-au înregistrat peste 146.000 de decese până în prezent, iar numărul noilor cazuri de infectare crește continuu. Prin urmare, guvernul american investeşte masiv pentru a găsi o soluţie de imunizare a populaţiei şi a alocat deja 1,95 miliarde de dolari pentru a obţine 100 de milioane de doze dintr-un alt potenţial vaccin împotriva noului coronavirus, dezvoltat de alianţa germano-americană Biontech-Pfizer.

Citit 1543 ori Ultima modificare Luni, 27 Iulie 2020 18:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.