Alimente care te scapă de senzația de balonare

Alimente care te scapă de senzația de balonare
În primul rând, trebuie să vezi ce anume ţi-a provocat balonarea
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În cazul în care eşti adesea balonat şi nu ştii ce să mai faci ca să scapi de senzaţia de disconfort din abdomen, află ce alimente ai putea să mănânci pentru a rezolva această problemă!

De regulă, balonarea apare din următoarele cauze: alimentaţia necorespunzătoare (zahărul, carbohidraţii şi fibrele alimentare dure, spre exemplu, mazărea, prăjelile, maioneza, băuturile carbogazoase sunt doar câteva - n.red.), constipaţia, tranzitul intestinal lent, retenţia de apă şi stresul. De asemenea, ai putea să ai intoleranţă la lactoză, iar dacă eşti femeie să fii înainte de menstruaţie. Şi sindromul colonului iritabil este un factor de apariţie a balonării.

În primul rând, trebuie să vezi ce anume ţi-a provocat balonarea şi, dacă se repetă, este indicat să consulţi un medic specialist în gastroenterologie. Totuşi, până ajungi la doctor, ai putea să renunţi la mesele copioase şi să mănânci puţin şi des. Mestecă foarte bine alimentele. Nu mânca fructe imediat după masă, ci după două-trei ore.

Banane

Acestea conţin fibre probiotice, care au rolul de a hrăni bacteriile „bune“ din intestine şi de a îmbunătăţi astfel procesul digestiei. Cercetările relevă faptul că, dacă mănânci, timp de două luni, două banane pe zi, înainte de mese, problema balonării se va reduce cu 50 la sută şi va creşte şi nivelul bacteriilor utile pentru digestie. De asemenea, bananele sunt foarte bogate în potasiu, ceea ce va ajuta în echilibrarea nivelului de sodiu din organism, pentru că, de multe ori, el este responsabil de retenţia de apă din corp.

Chefir

Conţine lactază, o enzimă de origine animală care este benefică pentru digerarea alimentelor ce conţin lactoză în proporţii ridicate. Acel gust dulce inconfundabil al laptelui natural este dat de un zaharid numit lactoză. Foarte multe persoane au probleme cu acesta, stomacul tolerându-l foarte greu. Lactaza reduce în proporţie de 70 la sută simptomele digerării lactozei, cum ar fi durerile de stomac, gazele şi balonarea.

Citit 1973 ori Ultima modificare Duminică, 23 Mai 2021 01:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.