Strategie în cadrul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID: „Orașul vaccinează satul”

Strategie în cadrul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID: „Orașul vaccinează satul”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, a anunțat, marți, că echipe medicale din centre de vaccinare din mediul urban se vor deplasa în localități arondate fiecărui oraș și vor vaccina, o dată sau de două ori pe săptămână, pentru a reduce decalajul la vaccinare dintre urban și rural. Mai ales că, spune Valeriu Gheorghiță, în mediul rural sunt doritori, dar nu au avut cum să ajungă să se vaccineze, iar în multe sate nu există nici măcar medic de familie. În plus, pentru persoanele care au rețineri să meargă într-un spital să se vaccineze, vaccinarea se va muta, vara aceasta, în locații inedite: muzee, gări, aeroporturi, stadioane, localități turistice sau chiar în puncte de vaccinare organizate între blocuri.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat că, odată ce campania de vaccinare va fi "spartă" în mai multe puncte mici, ne putem aștepta să nu mai avem zilnic zeci de mii de români vaccinați, însă este o modificare necesară, pentru a se ajunge și la persoanele care nu s-au vaccinat până acum.

Până acum, campania de vaccinare "s-a bazat pe cele peste 1.000 de centre fixe, acum ne vom orienta spre zona rurală, unde există doritori", spune Gheorghiță. Unul dintre conceptele identificate: orașul vaccinează satul. "Echipe medicale din centre de vaccinare din mediul urban se vor deplasa în localități arondate fiecărui oraș și vor vaccina, o dată sau de două ori pe săptămână. Vor fi organizate puncte de vaccinare sau mini-maratoane", a mai declarat Valeriu Gheorghiță.

Citit 746 ori Ultima modificare Marți, 25 Mai 2021 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.