Riscul de a dezvolta tromboze, mai mic la persoanele vaccinate

Riscul de a dezvolta tromboze, mai mic la persoanele vaccinate
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Un studiu britanic, cel mai amplu efectuat până în prezent, despre efectele secundare legate de vaccin, arată că riscul de a dezvolta cheaguri de sânge este mult mai mic la persoanele vaccinate împotriva COVID-19 în comparaţie cu persoanele care au trecut prin boală. Acest studiu, publicat în British Medical Journal (BMJ), a comparat datele medicale a 29 de milioane de persoane care au primit prima doză de vaccin de la Pfizer-BioNtech sau de la Oxford-AstraZeneca între decembrie 2020 şi aprilie 2021 cu cele a aproape două milioane de persoane testate pozitiv la infecția cu coronavirus.

În contextul în care temerile legate de cheagurile de sânge au încetinit utilizarea vaccinului de la AstraZeneca, cercetătorii au constatat că exista, de fapt, "un risc crescut" de a dezvolta tromboze după vaccinare, dar că acest risc era "mult mai slab decât cel asociat unei infecţii cu SARS-CoV-2". Riscul de a dezvolta o tromboză venoasă este de aproape 200 de ori mai ridicat prin infectare cu SARS-CoV-2 (12.614 cazuri suplimentare la 10 milioane de persoane) decât prin vaccinare cu ser de la AstraZeneca (66 de cazuri suplimentare).

În ceea ce priveşte trombozele arteriale, niciun caz nu a fost găsit pentru unul sau celălalt dintre vaccinuri, dar 5.000 de cazuri suplimentare la 10 milioane de persoane au fost observate la cele care au avut COVID. Astfel, persoanele afectate de virus riscă de 11 ori mai mult să aibă un accident vascular cerebral (1.699 de cazuri suplimentare la 10 milioane de persoane) decât cele vaccinate cu Pfizer (143 de cazuri), potrivit news.ro.

Citit 1505 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Septembrie 2021 23:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.