Certificatele de imunizare false decredibilizează România şi corpul medical, a declarat, marţi, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, care a subliniat că administrarea serului împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 este o problemă de siguranţă naţională.
"Ne îngrijorează foarte mult (vaccinarea "la chiuvetă" - n.r.) şi nu doar că ne îngrijorează, ne şi mâhneşte această situaţie, pentru că este absolut ruşinos, din punctul meu de vedere, pentru corpul medical care participă la astfel de acţiuni frauduloase şi care încurajează astfel de acţiuni", a afirmat, într-o conferinţă de presă, şeful CNCAV.
El a subliniat că toleranţa faţă de astfel de acţiuni este "zero", iar situaţia nu este doar una medicală. "Situaţia nu este doar medicală, că omul respectiv îşi pune viaţa în pericol, este şi una care nu face decât să decredibilizeze România, în general, la nivel mondial şi în Europa, decredibilizează foarte mult corpul medical şi tot efortul făcut de colegii noştri în această pandemie, timp de aproape doi ani", a explicat Valeriu Gheorghiţă.