54 de ani de la realizarea primului transplant de inimă din lume

54 de ani de la realizarea primului transplant de inimă din lume
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Pe 3 decembrie, în urmă cu 54 de ani, în spitalul "Groote Schuur" din Cape Town, capitala legislativă a Africii de Sud, o echipă de medici condusă de chirurgul Christiaan Barnard a reușit efectuarea primului transplant de inimă din istorie. Succesul intervenției din 1967 a schimbat cursul medicinei moderne. În ultima jumătate de secol, milioane de oameni au primit șansa la o nouă viață, datorită transplantului cardiac.

"Sâmbătă, eram un chirurg din Africa de Sud, foarte puțin cunoscut, iar luni devenisem un chirurg de renume mondial". În acest mod descria doctorul Christiaan Barnard momentul reușitei sale. Născut pe 8 noiembrie 1922, în Africa de Sud, Christiaan Barnard avea doar 12 ani atunci când unul dintre frații săi mai mici, în vârstă de doar cinci ani, a murit din cauza unor probleme la inimă. Probabil că și acest moment traumatizant din copilărie l-a determinat, la maturitate, să aleagă traseul profesional care i-a adus ulterior celebritatea.

La 23 de ani, Christiaan absolvise deja Universitatea de Medicină din Cape Town. A urmat un stagiu de perfecționare în SUA, după care a revenit în orașul natal. Inițial, transplantul ar fi trebuit să aibă loc în Statele Unite. Legislația americană strictă, care interzicea prelevarea de organe de la pacienții aflați în moarte cerebrală, a împiedicat însă acest lucru. Astfel, procedura a fost efectuată în Africa de Sud.

Pacientul se numea Louis Washkansky, avea 54 de ani și suferea de diabet și de grave probleme cardiace, scrie observatornews.ro. Donatoarea a fost o tânără pe nume Denise Darwall, care murise într-un accident de mașină. Medicii au reușit să îi convingă pe părinții lui Denise să doneze inima acesteia pentru o procedură chirurgicală nouă.

Operația, un succes pe toate planurile

Intervenția a durat nouă ore, iar anunțarea reușitei sale a avut un impact mediatic uriaș. "Pentru un om muribund, nu este o decizie grea, aceea de a primi o altă inimă, pentru că el ştie că altfel ar muri. Dacă un leu te urmăreşte pe malul unui râu plin cu crocodili, nu eziţi să sari în apă, convins că vei putea înota până pe malul celălalt", spunea dr. Christiaan Barnard.

Operaţia a fost un succes, unul răsunător. 18 zile mai târziu, însă, Washkansky s-a stins. Dar nu din cauza transplantului, ci în urma unei pneumonii. Al doilea pacient al doctorului Barnard a supravieţuit 19 luni după operaţie, apoi timpul supravieţuirii a crescut la 12 ani şi șase luni (prima persoană de culoare care a beneficiat de transplant de inimă). Astăzi, operaţia de transplant cardiac se face cu mare succes peste tot în lume, inclusiv în România.

Inima doctorului Christiaan Barnard a încetat să mai bată pe 2 septembrie 2001, la vârsta de 78 de ani.

Citit 1288 ori Ultima modificare Vineri, 03 Decembrie 2021 00:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.