LISTA medicilor de familie din Galați care fac teste rapide pentru depistarea COVID-19

LISTA medicilor de familie din Galați care fac teste rapide pentru depistarea COVID-19
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Ministerul Sănătății a publicat lista cabinetelor de medicină de familie din România unde pot fi făcute teste rapide antigen pentru depistarea COVID-19. Medicii de familie înscriși în campanie pot testa atât persoanele din lista proprie de pacienți, cât și oricare alte persoane, cu condiția ca acestea să fie eligibile, la un interval de cel puțin 48 de ore între două testări succesive.

În total, pe lista publicată de Ministerul Sănătății (MS) figurează 3.831 de medici de familie care au încheiat contracte pentru testarea în cabinete în vederea depistării COVID-19. Pot beneficia de aceste testări gratuite toate persoanele care se încadrează în definițiile de caz ale Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Conform MS, lista cabinetelor de medicină de familie „este în dinamică", iar Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, îi „încurajează" pe medicii de familie „să participe în număr cât mai mare la efortul național de control al pandemiei".

În județul Galați, luni după-amiază, la ora editării acestui articol, 83 de cabinete de medicină de familie, dintr-un total de aproximativ 250, se înscriseseră deja în această campanie de testare. Lista completă și actualizată a cabinetelor poate fi consultată pe site-ul Ministerului Sănătăţii: ms.ro/situatie-cabinete-medici-de-familie-testare-rapida/.

Te poți testa și la alt medic de familie

Potrivit autorităților, medicii care vor să testeze în cabinetele lor trebuie să încheie contracte cu casa de asigurări de sănătate din județul unde funcționează cabinetul. Medicii vor fi plătiți cu 50 de lei pe test. De asemenea, autoritățile au decis că medicii de familie care vor face teste în cabinetele lor pot testa și persoane din afara listei de pacienți înscriși.

Definițiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), potrivit INSP, sunt următoarele:

Criterii clinice

Orice persoană care prezintă cel puțin unul din următoarele semne și simptome: tuse, febră, scurtarea respirației, debut brusc al anosmiei (lipsa mirosului – n.r.) sau/ și al ageuziei (pierderea gustului – n.r.), simptome și semne adiționale mai puțin specifice, care pot include: cefalee, frisoane, mialgii, astenie, vărsături și/sau diaree.

Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2.

Criterii de laborator

Detecția acidului nucleic sau a antigenului SARS-CoV-2 într-o probă biologică. Testul rapid antigenic ar trebui efectuat în maximum cinci zile după data debutului sau în maximum șapte zile după data expunerii. Dacă data expunerii nu este cunoscută, testul rapid antigenic ar trebui efectuat cât mai curând posibil.

„Detecția acidului nucleic prin NAAT/RT-PCR se va efectua de elecție din probe de exudat nazofaringian și orofaringian, iar, în formele severe, din spută sau aspirat traheobronșic. Detecția antigenului se va efectua de elecție din probe de exudat nazofaringian, utilizând teste antigenice rapide care detectează antigenul SARS-CoV-2 din exudat nazofaringian și care se regăsesc în lista testelor recunoscute de statele membre UE, publicată în documentul elaborat de Comitetul pentru Siguranța Sănătății (Health Security Committee). Utilizarea altor tipuri de teste impune retestarea pentru confirmare prin unul din testele recomandate”, arată INSP.

Criterii epidemiologice

Cel puțin unul dintre următoarele: contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de zece zile anterioară datei debutului; rezident sau personal al unei instituții pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile, în perioada de zece zile anterioară datei debutului, instituție în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată.

Vedeți mai jos lista medicilor de familie din Galați care fac teste rapide pentru depistarea COVID-19:

Citit 6485 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Ianuarie 2022 00:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.