Localitățile gălățene cu cea mai mare rată de vaccinare anti-COVID
Foto: Marian Calestru

Localitățile gălățene cu cea mai mare rată de vaccinare anti-COVID
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

La mai bine de un an de la începerea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, doar patru localități din județul Galați au o rată a vaccinării mai mare de 40 la sută. În mediul rural din județul Galați, există numeroase comune care nu au ajuns nici măcar la 20 la sută. Iată care sunt localitățile gălățene unde există cea mai mare proporție de vaccinați în rândul populației.

Cu aproape 44 la sută dintre locuitori vaccinați, Vânători este comuna gălățeană cu cea mai mare rată de vaccinare împotriva COVID-19. Ea este urmată de Costache Negri, unde rata reală a vaccinării este de aproape 42 la sută. Dintr-o greșeală a autorităților sanitare care persistă deja de două luni, comuna Costache Negri apare în raportările oficiale cu doar 1,91 la sută rată de vaccinare. Pe locul al treilea se află municipiul Galați (41,09 la sută), urmat de Suceveni (40 la sută). Cu rate ale vaccinării ceva mai mici urmează comunele: Șendreni (39,45 la sută), Tulucești (36,28 la sută) și Oancea (35,6 la sută).

La capătul celălalt al clasamentului, interesul pentru vaccinare și încrederea în vaccin par să fi fost aproape inexistente la Brăhășești, acolo unde rata vaccinării este de doar 6,26 la sută. Interes extrem de scăzut a fost și la Drăgușeni (10,58 la sută), Ghidigeni (12,21 la sută) și Buciumeni (6,26 la sută). În total, 25 de comune gălățene nu au reușit să atingă nici măcar pragul de 20 la sută populație vaccinată, fapt ce demonstrează ineficiența campaniei naționale de vaccinare.

Cu toate că noua variantă a virusului SARS-CoV-2 nu mai provoacă același număr de îmbolnăviri grave ca tulpinile precedente, zeci de români mor încă din cauza COVID-19, iar secțiile de Terapie Intensivă au din ce în ce mai mulți pacienți aflați în stare gravă. De aceea, vaccinarea rămâne la fel de importantă, în ciuda interesului foarte scăzut al populației.

Datele Institutului Național de Sănătate Publică arată că vaccinarea cu schema completă scade de 14 ori riscul de deces în urma maladiei COVID-19 (provocate de tulpina Delta - n.r.), de 12 ori riscul de spitalizare și de internare în ATI și de zece ori riscul de infecție cu SARS-CoV-2. În legătură cu tulpina Omicron, specialiștii nu au ajuns încă la o concluzie definitivă în privința eficacității vaccinurilor.

Citit 2322 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Februarie 2022 20:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.