O britanică, în vârstă de 35 de ani, PRIMUL PACIENT din lume care TESTEAZĂ VACCINUL ANTICANCER
Foto: Sursa foto: independent.co.uk

O britanică, în vârstă de 35 de ani, PRIMUL PACIENT din lume care TESTEAZĂ VACCINUL ANTICANCER
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Vaccinul anticancer realizat de cercetătorii din Marea Britanie conține un fragment de proteină dintr-o enzimă (telomerază umană transcriptază inversă - hTERT) care le permite celulelor canceroase să se dividă continuu. Prin injectarea acestui ser, sistemul imunitar al bolnavului este ajutat să producă anticorpi care atacă doar celulele canceroase nu și pe cele normale, sănătoase, așa cum se întâmplă în cazul chimioterapiei. Practic, vaccinul atacă acel fragment din celulele canceroase care le permite acestora să se multiplice constant și să nu moară.

Primul pacient din lume căruia i s-a administrat vaccinul anticancer este Kelly Potter (foto), o tânără în vârstă de 35 de ani din Marea Britanie, potrivit cotidianului The Independent. Ea a fost diagnosticată anul trecut cu cancer de col uterin în stare avansată. Celulele canceroase i-au afectat deja și alte organe din corp: plămânii și ficatul. Tânăra s-a înscris într-un program de testare a vaccinului, la care participă timp de 2 ani, alți 30 de voluntari.

Prima doză de vaccin i-a fost administrată pe 9 februarie și va trebui să facă alte 7 vizite la spital pentru a-și completa tratamentul. Medicii au avertizat-o că ar putea să aibă simptome asemnătoare gripei, dar aceasta a declarat că nu le-a avut. În paralel cu vaccinul, voluntarilor li se dau și mici doze de medicamente folosite în chimioterapie, pentru a stimula o reacție eficientă din partea sistemului imunitar față de tumori, a relatat europafm.ro.

Citit 4424 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Martie 2016 14:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.