Alocaţia de hrană din spitale va fi majorată
Foto: Foto: arhivă VL

Alocaţia de hrană din spitale va fi majorată
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, majorarea alocaţiei de hrană în spitale. Un bolnav va primi astfel, în funcţie de afecţiunea de care suferă, hrană a cărei valoare va varia între 10 şi 19 lei pe zi. "Mărirea alocaţiei de hrană în spitale a fost necesară având în vedere evoluţia preţurilor mărfurilor alimentare din 2008 până în 2016. Din 2008 nu s-a mai făcut această modificare", a declarat Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Potrivit oficialului, modificarea tarifului pentru alocaţia de hrană s-a bazat pe consultarea cu medici specialişti nutriţionişti de la Institutul de Boli Metabolice şi Nutriţie, de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului şi de la alte institute. "A fost luat în considerare indicele preţurilor de consum în perioada mai 2008 - iunie 2016, o creştere cu 108 la sută. Alimentaţia bolnavilor este foarte importantă şi în tratament", a explicat Iolu. Sumele vor varia între zece lei pe zi, pentru bebeluşi, şi 19 lei pe zi.

Alocaţiile de hrană, aceleaşi în ultimii opt ani

Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi, dar chiar şi medicii care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare de stat recunosc că, în acest moment, bolnavii nu primesc o dietă „normală”. „Din 200 de lei pe zi, cât decontează casa de sănătate pentru un pacient internat, noi suntem nevoiţi să asigurăm regim hotelier, să îi dai omului medicamente, să îi faci intervenţia chirurgicală, să îi asiguri trei mese pe zi. Niciunde în Europa, nici măcar la un hotel de pe marginea drumului, nu poţi să acoperi toate aceste lucruri cu o sumă aşa mică”, a explicat, pentru „Adevărul”, doctorul Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

„Pacienţii aruncă mâncarea”

Date fiind sumele derizorii care se alocă acum pentru asigurarea hranei pacienţilor (în jur de şapte lei pe zi - n.r.), mulţi dintre aceştia refuză să mănânce ceea ce li se oferă în perioada în care sunt spitalizaţi. Şi, deşi pacienţii ar trebui să primească mâncarea din spital în funcţie de boala pentru care au fost internaţi, ei primesc acelaşi meniu, uneori chiar şi câteva zile la rând. „Se face o risipă fantastică, această mâncare nici nu e folosită. Se aruncă pentru că e de proastă calitate, oamenii nu consumă, preferă să le aducă aparţinătorii de mâncare. Apoi, avem două categorii de hrană: una pentru personalul medical, alta pentru pacienţi, evident, cea din urmă nu e la fel de bună. Se folosesc conserve ieftine, se dă unt sau margarină râncedă, ceaiul este adus direct în găleţi, e o bătaie de joc. Spitalele ar trebui obligate să diversifice alimentaţia, dar ele dau la grămadă aceeaşi mâncare tuturor pacienţilor”, a explicat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

        

Citit 2506 ori Ultima modificare Joi, 15 Septembrie 2016 18:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.