Câte E-uri poţi găsi într-un sandwich din comerţ

Câte E-uri poţi găsi într-un sandwich din comerţ
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Numărul de aditivi alimentari dintr-un sandviş poate varia, în funcţie de conţinutul acestuia, de la 16 la 42 de E-uri. Deşi considerate sigure pentru consum de către autorităţile din Uniunea Europeană, specialiştii atrag atenţia că un cumul de E-uri poate duce la diverse probleme de sănătate. „Puse la pachet sau doar pentru o gustare rapidă, atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, sanvişurile reprezintă una dintre cele mai comune forme de prezentare a mâncării. Dar te-ai gândit până acum cate E-uri poti regăsi într-un sandviş?”, întreabă, retoric, specialiştii de la Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - InfoCons.

Sandwich cu îndulcitori şi coloranţi

Aceştia au făcut şi simulări, folosind produse care se găsesc în comerţ. De exemplu, un sandviş cu pâine, brânză, grăsime vegetală tartinabilă şi pate de porc conţine nu mai puţin de 22 de E-uri, printre ele numărându-se carminul, amidonul de porumb, beta-carotenul, nitritul de sodiu şi acidul citric. Un sandviş cu pâine, mezeluri, ketchup, muştar şi margarină conţine nu mai puţin de 42 de aditivi alimentari. Printre E-urile care se găsesc într-un astfel de sandviş se numără aspartamul (îndulcitor artificial – n.r.), carminul (colorant roşu alimentar – n.r.), ascorbatul de sodiu, acidul citric sau benzoatul de sodiu. De asemenea, un sandviş cu pâine, brânză topită şi mezeluri conţine 29 de E-uri, potrivit InfoCons. Tot 29 de aditivi alimentari conţine un sandviş cu pâine, pate vegetal şi margarină, în timp ce unul cu pâine graham şi pate conţine doar 17 E-uri. De departe, cel mai sănătos pare să fie sendvişul cu pâine şi brânză topită, care are doar 16 E-uri, printre ele numărându-se totuşi polifosfaţii, emulgatorii, citratul de sodiu sau acidul citric.

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor - Infocons este o organizaţie non-profit înfiinţată în anul 2003. De-a lungul timpului, asociaţia a făcut numeroase studii comparative de piaţă legate de siguranţa alimentelor de pe rafturile magazinelor româneşti.

Citit 2008 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Septembrie 2016 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.