Când trebuie să BEI APĂ, pentru o sănătate de fier
Foto: Nutriţioniştii ne atenţionează că nu contează doar câtă apă bem, ci şi când o bem

Când trebuie să BEI APĂ, pentru o sănătate de fier
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Știm deja că apa este vitală pentru buna funcţionare a organismului, dar nutriţioniştii ne atenţionează că nu contează doar câtă apă bem, ci şi când o bem. Apa este cel mai bun energizant, iar dacă o consumi corect, te poţi bucura de o sănătate de fier în fiecare zi.

Specialiştii susţin că  există patru momente importante din zi în care apa nu ar trebui să ne lipsească.

Două pahare de apă băute dimineaţa, imediat după ce te-ai trezit, pe stomacul gol, te ajută să îţi activezi organele interne şi metabolismul. Este important, deoarece, în mod uzual, corpul este deshidratat după somn. Dacă ai dormit opt ore, înseamnă că nu ai băut lichide timp de opt ore. Mai mult, acest obicei simplu ajută la sănătatea colonului, reglează digestia şi îmbunătăţeşte capacitatea organismului de a asimila nutrienţi.

De asemenea, nu trebuie să uiţi să bei un pahar de apă cu 30 de minute înainte de fiecare masă. Acest obicei ajută digestia, iar tu vei mânca mai puţin, pentru că deja te simţi mai plin şi, astfel, îţi vei menţine greutatea la cel mai bun nivel. O regulă foarte importantă spune să nu consumi niciodată apă în timpul mesei, pentru că afectează digestia, ci doar la o oră după masă. Astfel, vei preveni constipaţia şi vei ajuta fibrele să pătrundă mai uşor în sistemul digestiv.

Un alt moment important în care nu trebuie  să  uiţi  să  bei apă este cel dinainte de duş. Un pahar de apă băut înainte de a intra în cadă va avea efectul scăderii tensiunii arteriale, prin dilatarea vaselor de sânge.

Totodată, este recomandat să nu ne lipsească apa înainte de culcare. În timpul nopţii intervine deshidratarea, însă un pahar de apă băut înainte de culcare va reduce acest efect. Se reduce, de asemenea, riscul de accidente vasculare şi infarct, mai ales că cel din urmă se produce în special dimineaţa, tocmai din cauza îngroşării sângelui ca urmare a deshidratării.

Citit 3528 ori Ultima modificare Vineri, 07 Aprilie 2017 19:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.