Să scriu pe ţărână? să scriu pe zăpadă? să scriu pe spinarea iubitei? să scriu pe femurul şi pe glezna amantei?... Scriu, sigur că scriu! fiindcă pe ţărână am citit prima oară, nu? fiindcă pe zăpadă am citit a doua oară, nu? fiindcă pe spinarea iubitei am citit a treia oară, nu? fiindcă pe femurul şi pe glezna amantei am citit a o mie şi una oară ce au scris marii romantici şi marii îndrăgostiţi ai timpurilor şi ai vremurilor de la începuturile primei raze de lu ...
Deşi ştiu că exist mulţumită Apei şi că am citit foarte mult despre Apă, nu (m)-am îndrăznit să scriu nici un strop... despre Apă! Nici un pic nu am catadicsit să des/compun măcar una Odă Apei! Nici măcar în vin nu am turnat o picătură de Apă... pentru că nu-mi permit să stric Apa! Apa a inundat Pământul pentru că Potopul chiar a fost Necesar! Dacă n-ar fi Apa, nici piatra n-ar fi... deşi Apa trece, iar pietrele rămân! Fără Apă, nu există Rai! Fără Apă, nu exi ...
Consideraţiuni şi motivaţii de Viaţă şi de Moarte m-au determinat să umblu prin jurul clădirii fostei halte Docăneasa, aflată pe linia ferată Galaţi - Bârlad, dincolo de Tălăşmani, după ce laşi în urmă feericul târg Bereşti şi treci prin cel mai lung tunel din România!
Clădirea despre care fac vorbă aici (cum sunt şi alte multe clădiri specifice de pe aceeaşi rută şi de pe alte rute din Ţara lui Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul) e o ruină! Nu ...
Ieri, după cum ziceam, cam pe la zece ore şi douăzeci de minute, când clopotele bat pentru sfârşitul Utreniei şi când popimea serioasă se pregăteşte să oficieze slujba pentru Denie, a venit Toamna! N-a venit cu trenul de Iaşi-Bârlad-Galaţi! A venit cu vântul dinspre Siberia! Şi cu acreditare semnată de Serghei Esenin a venit! A venit, dar n-a fost lăsată să intre în Galaţi! Au oprit-o nişte hahalere în bariera Traian! Au oprit-o, au cercetat-o, au percheziţionat-o, au i ...
Odinioară... cineva zice că vine Toamna! Cică vine imediat! Cică dinspre Iaşi vine! Cu trenul acela de dimineaţă! Acela de şapte ore şi şaptesprezece minute! Cam pe la ora zece, zece şi ceva, cred că ajunge în Galaţi! Trebuie s-o aştept în gară! Mai ales că trenul acesta-i unul de frumoasă amintire! Pentru că, odată, când Toamna nu mai voia să vină şi am aşteptat-o trei zile şi trei nopţi în gara tristă şi pustie, din acest tren a coborât Maria! Şi eu, în entuzi ...
Mi s-a dat şansa/norocul de a le vedea o dată, numai o dată, pe luciul unui lac uriaş, în mijlocul unei păduri din mijlocul unui oraş din mijlocul unui continent din mijlocul unui pământ... din marginea unei galaxii! Erau multe, foarte multe! Negre şi albe! Într-o tăcere desăvârşită! Aşa, ca într-un ritual al dumnezeirei pe cale de dispariţie! Aşa, ca într-o procesiune a ultimului miracol existenţial! Aşa, cum numai singurele fiinţe ale candorii universale (mai) ştiu să ...
Turturica mai vrea ambrozie! Cică nu mai are nimic! Nu mai are nimic nici la inimă, nici la suflet, nici la minte! Adică are tot ce-i trebuie la toate! Niciodată nu s-a simţit mai bine decât cum acum!...Îi torn băutură pentru zeu şi zeie! Eu beau rachiu din tescovină, tras de patru ori, tare şi lecuitor ca unghiul drept! Se lasă noaptea! Se lasă şi negura! N-o mai văd pe Turturica! Nici ea nu mă mai vede! Deschid „Tratatul...”, însă nu desluşesc nici o slovă! Trebuie mus ...
Pe doamna din titlu am cunoscut-o la un rând! Şi nu la un rând oarecare, ci la UPU! Pentru cine nu ştie, sigla asta-nsemnează Unitate Primiri Urgenţe, adică locul unde te duci cu ambulanţa sau cu cercul când faci cod negru de boală, eşti primit cu braţele deschise, eşti îndreptat, împrospătat...şi pleci acasă nou-nouţ, ca şi cum a fost doar un vis urât!...Iată, doamna-i la spatele meu! Îndrăznesc s-o întreb ce are...şi cică are ceva la inimă...sau, mă rog, cică-i li ...
Maria nu mai zice nimic! Zice că-i cel mai frumos şi trist poem despre plecare! Zice că regretă...şi n-o să se ierte niciodată pentru că nu a vrut să-mi dea mâna! Dar se bucură că sunt de acord să ne suim împreună, acum, la cer, pe scara pe care, iată, ne-a dat-o Dumnezeu aşa de repede! Nici măcar nu-mi mai pasă, nu mă mai interesează că n-am să mai ajung la tata şi la mama, cu lemnele pentru scară! Lasă, că n-or să se supere ei atâta de tare, mai ales că mama o adm ...
Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cum adorm în inima pădurii!...Doamne ce sfântă-i această stranie adormire în inima pădurii! Să a/dormi în inima nopţii şi în inima pădurii, iată singurătatea singurătăţii unei sfinte Doimi! Fiindcă, pasămite, ce putem fi, eu şi Maria, altceva, decât o sfântă Doime?!...Ce frumos doarme Maria! Oare eu ştiu să dorm la fel de frumos? Oare ce visează Maria? Oare nu cumva ...
