Unde se duce mercurul din termometru, când seduce?
Marți, 11 Noiembrie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Săptămâna aceasta a început cum nu se putea mai rău. La Galați, combinatul siderurgic revenise pe harta șmenului de anvergură, în timp ce, în orașul de la poalele haldei de zgură, cât și în alte zone ale țării, a venit pe cap de locuitor… ziua de luni! Din punct de vedere meteorologic și văzduhologic, în mai multe județe ale țării era ceață. Din nefericire, fenomenul văsduhologic n-a rămas fără umări. Un meteorolog din Craiova a avut neinspirata idee de a abuza ...
Se supărase, să tot fie vreo 20 de ani de atunci, primarul urbei pe noi, jurnaliştii de la "Viaţa liberă", că scriam numai despre gropi. "Ce, domnule, chiar numai gropile le vedeţi?", vocalizase Dumitru Nicolae, între timp trecut la cele veşnice.Era înainte de o conferinţă de presă şi, întâmplător, se afla în preajmă colegul Victor Cilincă - şi el dus către stele între timp, din păcate - care i-a explicat, mucalit, dar calm, de ce este treaba noastră, a jurnaliştilor, ...
Proiect dedicat învățării la senectute, lansat la Universitate
Luni, 10 Noiembrie 2025 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Sala Aula Magnum „Virgil Madgearu” a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a fost luni plină de energie. Veseli, zgomotoși, eleganți și mereu dornici să afle ceva nou, zeci de seniori s-au adunat pentru a participa la lansarea proiectului inovativ AVE, coordonat de prof. univ. dr. Violeta Pușcașu. Proiectul a fost inspirat din varianta sa franceză, „Apprendre à vieillir”, adică „a învăța să îmbătrânești”, exact scopul acestui demers internațional.
...
Salonul Cultural "Armonii de toamnă" al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Galaţi vă invită la un nou eveniment cultural. Miercuri, 12 noiembrie, de la ora 11,00, în sala Bibliotecii de la sediul din strada Domnească nr. 53, va avea o dublă lansare de carte.
Primul va fi prezentat volumul "De-o să-mi aduc la nuntă calul..." de Ion Manea, apărut în 2025 la Editura "Axis Libri" din Galaţi, referenţi fiind scriitoarea şi jurnalista Violeta Ionescu şi profesorul şi ...
„Stea căzătoare”, cel mai nou single al gălăţencei Alexandra Căpitănescu (VIDEO)
Marți, 11 Noiembrie 2025 08:30 | Publicat în MAGAZIN
„Stea căzătoare” este cel mai nou single lansat de gălăţeanca Alexandra Căpitănescu - „Vocea României” 2023.
Artista a dezvăluit că piesa este inspirată de propriile trăiri. Dar cel mai important este că „Stea căzătoare” a intrat în playlist la un post naţional de radio.
„«Stea căzătoare» este una dintre cele mai personale piese pe care le-am scris până acum. Am trăit pe pielea mea tot ce am pus î ...
Discuţii despre formarea specialiştilor și siguranța alimentară
Marți, 11 Noiembrie 2025 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor din Galați a participat la o întâlnire organizată de TÜV Austria România, dedicată autorităților de control și operatorilor economici din județele Galați, Tulcea și Brăila.
Evenimentul a oferit cadrul pentru discuții aplicate privind standardele actuale din industria alimentară și rolul pe care instituțiile academice îl pot avea în formarea specialiștilor de nouă generație.
Reprezentanții facultății au subliniat import ...
Echipamente medicale de 10 milioane de lei pentru secţia de cardiologie intervenţională
Marți, 11 Noiembrie 2025 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Consiliul Judeţean Galaţi tocmai a atribuit contracte în valoare totală de 10.045.837 de lei fără TVA pentru furnizarea dotărilor aferente investiției „Amenajare Secție Cardiologie Intervențională din Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Apostol Andrei» Galați”.
Procedura s-a derulat pe două loturi, unul dedicat echipamentelor medicale, iar celălalt - mobilierului.
Asocierea Sante International - Dutchmed - Minimed ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie şi săptămâna aceasta.
Astăzi, 11 noiembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și pe Calea Prutului.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Vameș și Ivești, iar pe DJ 251, la Smârdan și Matca. Pe DE 581, un radar va fi prezent la Mun ...
Astăzi, 11 noiembrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: str. Doctor Alexandru Carnabel și str. Gării; str. Brăilei, între str. Domnească și bulevardul Dunărea; str. Domnească, între str. Prundului și str. Brăilei; str. Universității, între str. Domnească și str. Alexandru Ioan Cuza; str. Alexandru Cernat, între str. Brăilei și str. Ciprian Porumbescu; str. Traian Vuia, între bulevardul Henri ...

