60 de cabinete de medicină de familie din zone dezavantajate vor fi dotate cu aparatură medicală modernă de către Organizația Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom, în cadrul celui mai amplu program național de susținere a medicinei de familie în mediul rural - „Primul pas spre sănătate”. Investiția pentru dotarea acestor cabinete se ridică la 1 milion de euro. La finalul acestei etape, programul va ajunge la un total de 160 de cabinete de medicină de familie echip ...
Numărul gălățenilor interesați să se înregistreze pe platforma tichete.anofm.ro de evidență a activităților casnice și de plată a acestora cu tichete valorice s-a dublat față de sfârșitul anului trecut. Numărul tichetelor achiziționate pentru plata prestatorilor a crescut și el, cu aproape 50%. Platforma lansată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă de evidență a activităților casnice a devenit funcțională la sfârșitul lunii aprilie a anului trec ...
În perioada 17 aprilie - 16 iunie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară o amplă acțiune de control la nivel național, având ca scop verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. Conform unui comunicat al instituției, „acțiunea de control vizează, în principal, modul în care furnizorii de energie electrică respectă drepturile consumatorilor î ...

INFOmama, o aplicaţie în sprijinul părinţilor

Vineri, 28 Martie 2025 10:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Organizația Salvați Copiii România lansează la Senat, marți, 1 aprilie, aplicația mobilă INFOMama, un proiect inovator destinat îmbunătățirii accesului la informații și servicii medicale pentru femei însărcinate și mame. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate din Senatul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), va reuni personalități din domeniul sănătății și reprezentanți ai instituțiilor publice, printre care: ...
Oare este de mirare în ziua de azi că tot mai multă lume suferă de anxietate și de tulburări de personalitate? Nu ar trebui să ne mire că trecem prin perioade de depresie și de neliniște. Mai ales având în vedere că de tulburi sunt vremurile. Tot ce facem, simțim sau ni se întâmplă, lasă o urmă asupra psihicului nostru. Sănătatea ta mintală este o prioritate pentru tine? Serviciile de psihoterapie în București ar putea fi o resursă prețioasă. Pentru probleme de genul, ...
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a lansat procesul de selecție pentru 2.000 de comune care vor beneficia de finanțare în cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale - facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”. Programul, derulat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Soc ...
Un plan de remediere a concentrației de radon în aerul din interiorul clădirii Liceului Teoretic „Emil Racoviță” Galați, asta așteaptă Primăria municipiului Galați de la Universitatea „Babes-Bolyai” - Chirii și Cazare. Contractul de prestări servicii, în valoare de 12.000 de lei fără TVA (2.412,93 euro), a fost atribuit la finele anului trecut. Intrigați de această achiziție a Primăriei, am solicitat informații suplimentare. Și am aflat că nu sunt motive de îngrij ...

PPC Energie, un furnizor care asigură energie pentru orice

Miercuri, 05 Februarie 2025 13:41 | Publicat în Regional
PPC Energie este furnizorul de energie electrică și gaze naturale dedicat în a răspunde nevoilor clientului de astăzi, preocupat de economisirea energiei, eficiență și sustenabilitate. Cu o bază de aproximativ 3 milioane de clienți casnici, companii și instituții, din toată țara și o rețea de 80 de magazine moderne, portofoliul PPC Energie cuprinde produse și servicii cu valoare adăugată care oferă clienților confort și siguranță. Clienții PPC Energie care vizitează ...

Servicii de piață prestate întreprinderilor

Duminică, 22 Decembrie 2024 19:18 | Publicat în ECONOMIE
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a scăzut, în primele zece luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ca serie brută cu 2,8 la sută, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Rezultatul a fost generat de scăderea în activităţile de transport (-7,4 la sută), alte servicii furnizate întreprinderilor (-2,1 la sută), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-1,9 la sută). La polul ...

Călătorim mai puțin și trecem mai rar pe la coafor

Miercuri, 18 Decembrie 2024 14:20 | Publicat în ECONOMIE
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele zece luni din acest an, faţă de perioada similară din 2023, ca serie brută cu 1,1 la sută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Declinul activităţii de servicii de piaţă a apărut în urma scăderii cifrei de afaceri la: activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-7,1 la sută), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-5,7 la sută), ...
Pagina 1 din 3