Lozova, satul cu doar şapte locuitori (FOTO)
Foto: Bogdan Codrescu

Lozova, satul cu doar şapte locuitori (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Şapte case ascunse printre copacii crescuţi pe malul unei bălţi este tot ce a mai rămas din satul Lozova. În cătunul din comuna Braniştea trăiesc în prezent doar şapte oameni, majoritatea vârstnici. Fără magazin, medic, farmacie sau biserică şi aproape fără utilităţi care să le uşureze viaţa, locuitorii de aici au învăţat să se bucure de puţinul pe care îl au, fără a mai aştepta nimic de la nimeni.

Spre deosebire de alte sate mici din judeţ, Lozova se află la o distanţă destul de mică de oraşul Galaţi. Doar 21 de kilometri despart cătunul învăluit în liniştea de pe malul bălţii cu acelaşi nume de zgomotul interminabil al oraşului. Pentru a ajunge la Lozova trebuie să părăseşti Drumul Naţional 25, puţin după ce ai trecut de satul Braniştea, şi să urmezi o cale pietruită, pentru mai bine de un kilometru. Până în ultima clipă, nimic nu te lasă să ghiceşti că la un moment dat vei da de o aşezare întinsă de o parte şi de alta a drumeagului.

Cele şapte case din Lozova sunt aşezate ca dinţii rămaşi în gura unui ştirb. Gospodăria de la intrarea în cătun este urmată de două parcele de pământ pe care cândva, nu se mai ştie când, erau case şi grădini. Urmează alte gospodării, despărţite de terenuri folosite acum pentru agricultură. Din cele şapte case care se află încă în picioare, doar patru mai sunt locuite. Puţinii săteni rămaşi aici spun că localitatea a cunoscut şi vremuri mai bune. Dacă spre trecut oamenii privesc uneori cu nostalgie, spre viitor abia dacă îndrăznesc să se uite.

"Copiii plângeau când la masă li se punea în faţă tot peşte"

Născută la Lozova, în urmă cu 64 de ani, Ecaterina Condrea locuieşte acum în satul vecin, Vasile Alecsandri. Femeia îşi aminteşte bine cum a început declinul satului său natal. „Părinţii mei s-au născut tot aici, la Lozova. Înainte, în sat erau cam 30-40 de case şi mult mai mulţi locuitori decât acum. Oamenii munceau mult, dar nu îmi aduc aminte să ne fi lipsit ceva. În sat era şi cherhana, şi şcoală. Tatăl meu îmi povestea că lumea pescuia în balta din apropiere. Peşti mari erau întinşi la streaşina fiecărei case. Copiii plângeau când la masă li se punea în faţă tot peşte. Se săturaseră. Lucrurile s-au stricat în ultimii ani de comunism. Atunci am început să simţim lipsurile, iar comuniştii au venit şi au vrut să distrugă satul, pentru a face aici teren arabil. Au intrat cu buldozerele în curţile oamenilor şi au distrus mare parte din sat. În urma lor, au mai rămas doar câteva case, ceea ce putem vedea şi acum. Restul familiilor s-au mutat, de nevoie, în satul Vasile Alecsandri”, îşi aminteşte Ecaterina Condrea.

Gica Luparu are 58 de ani şi s-a mutat la Lozova în anii 90. Soţul ei este născut aici. Familia Luparu este cea mai tânără din sat. „Îmi place mult. Respirăm aer curat, legumele şi fructele pe care le mâncăm nu sunt stropite, este sănătate curată. Din păcate, nu cred că locul oamenilor care se duc va mai fi luat de tineri, dacă lucrurile nu se vor schimba, într-un fel, în bine”, este de părere Gica Luparu.

"...este o viaţă liniştită, potrivită pentru noi"

Câteva zeci de metri mai departe, în capătul celălalt al satului, o întâlnim pe Ioana Ene. Trăieşte la Lozova de 21 de ani, împreună cu soţul. Familia Ene are o gospodărie frumoasă, locul amintind parcă de casa primitoare a bunicii. De altfel, asta şi este pentru nepoţii soţilor Ene.„Am ajuns dintr-o întâmplare să ne luăm teren la Lozova şi aici am şi rămas. Ca să fiu sinceră, în ultimii 20 de ani nu mi se pare că s-a schimbat ceva aici. Doar oamenii s-au mai rărit. Noroc de copiii noştri care vin de câte ori pot şi ne aduc ce avem nevoie. Doar pe lemne, pentru doi ani, am dat cam 5.000 de lei. Apa o scoatem din fântâna din curte, dar de băut bem tot apa îmbuteliată adusă de copii. În rest, este o viaţă liniştită, potrivită pentru noi, oameni în vârstă. Sunt zile în care ai noroc dacă vezi pe cineva trecând pe drum”, ne spune Ioana Ene.

Chiar dacă nu au biserică în sat, soţii Ene nu lipsesc în nicio duminică de la slujbă. „Vine părintele din Braniştea cu maşina dumnealui şi ne duce la biserică. E o cale de aproape patru kilometri şi nu am avea cum să ajungem altfel”, mărturiseşte Ioana Ene.

Fără apă, canalizare şi gaze

În Lozova nu am găsit niciun localnic de la care să putem afla mai multe despre istoria satului. Cele câteva poveşti care ne sunt spuse provin din auzite, mergând în timp din gură în gură. Oamenii îşi mai amintesc încă perioada de dinainte de 89, atunci când aici funcţiona o fermă de gâşte şi de raţe. Acum, nici locul unde a fost ferma nu se mai ştie cu exactitate. Dintre toate utilităţile cu care omul modern este obişnuit, la Lozova există doar electricitate. Şi televiziune, prin antene. Înainte ca telefoanele mobile să fie atât de accesibile, în sat funcţiona un singur telefon. În rest, nici apă, nici canalizare şi nici gaze. Drumul care leagă cătunul de DN 25 este în schimb pietruit, iar oamenii spun că zăpezile care se aştern pe timp de iarnă nu îi izolează de restul lumii, deoarece autorităţile din Braniştea trimit repede utilajele de deszăpezire.

Lăsăm în urmă Lozova, pe acelaşi drum pe care am venit, încercaţi de sentimente amestecate. Pe de o parte, liniştea care domneşte aici şi cadrul natural deosebit îi oferă locului o atmosferă idilică. Pe de altă parte, tocmai în liniştea aproape neperturbată din mijlocul satului poţi ghici că aşezarea, veche de sute de ani, pare să-şi trăiască acum ultimile clipe, în ciuda potenţialului pe care îl are.

Cum a ajuns electricitatea în sat

Reporterii „Vieţii libere” au mers la Lozova şi au scris despre oamenii de aici şi în anul 2013. Atunci am aflat şi cum a ajuns electricitatea în satul de pe marginea bălţii cu acelaşi nume. Între timp, în sat nu i-am mai găsit pe cei care au povestit atunci toată întâmplarea.

La începutul anilor 1970, în Lozova nu exista încă electricitate. Într-o noapte, în sat a venit Constantin Dăscălescu, prim-secretarul de partid. Cu acea ocazie a văzut-o pe o femeie care muncea doar cu o mână, deoarece în cealaltă ţinea un felinar. La scurt timp, în localitate au venit nişte oameni care au montat un transformator. Stâlpii de electricitate au fost montaţi abia după 1990.

Oamenii îşi amintesc faptul că prim-secretarul Dăscălescu venea în controale neanunţate, cu o Dacie de culoare neagră. Autorităţile comuniste urmăreau să afle cum munceau oamenii în fermele colective.

Mutaţi la Galaţi, de frica inundaţiilor

Aşa cum am putut afla de la unii locuitori din Braniştea, care la rândul lor ştiau de la bunici, numele unei străzi din Galaţi se leagă de satul Lozova. Povestea spune că pe actuala stradă Lozoveni (paralelă cu strada Traian - n.r.) din Galaţi s-au stabilit oameni veniţi din acest cătun, care au plecat din satul natal, la începutul secolului trecut, din cauza inundaţiilor. Informaţia ne-a fost confirmată şi de primarul comunei Braniştea, Marian Adamache.

O istorie de jumătate de mileniu

Singurele informaţii cu caracter istoric legate de satul Lozova am reuşit să le aflăm de la Mariana Andronachi, biliotecar în comuna Braniştea. În "Monografia comunei Braniştea", scrisă de profesorul Ioan T. Popovici şi publicată în 1975, apar câteva referinţe sumare legate de cătunul de pe marginea lacului Lozova. Astfel, Vasile Buzduganu scria la Huşi, în anul 7054 (echivalentul lui 1546 - n.r.), că "probabil şi în timpul lui Petru Rareş (domnitor al Moldovei în două rânduri:  între 20 ianuarie 1527 şi 18 septembrie 1538, iar a doua oară între 19 februarie 1541 şi 3 septembrie 1546. A fost fiul natural al lui Ştefan cel Mare - n.r.), şi după aceea, la Lozoviţa au început a se aşeza oameni". Mai mult, catagrafia (inventarierea - n.r.) din anul 1777 preciza că Lozova deţinea cinci birnici (contribuabil, persoană care plăteşte bir - n.r.). Nu am reuşit să aflăm cu exactitate dacă aşezarea la care face referire Vasile Buzduganu se afla pe locul exact al Lozovei din ziua de astăzi, însă localitatea respectivă era situată în această zonă geografică.

Originea unui nume

Originea termenului Lozova provine din cuvântul de origine slavă "loza", care înseamnă viţă, curmei, rămuriş sau tufişuri de loză (o specie de salcie care creşte în lunca Bârladului şi a Siretului), scrie în "Monografia comunei Braniştea", semnată de profesorul Ioan T. Popovici. Putem face astfel lesne legătura între numele satului Lozova şi aşezarea sa pe malul unui lac. Un alt document istoric citat în monografia amintită aminteşte de aşezarea Lozova în anul 1589.

 

Citit 16120 ori Ultima modificare Joi, 10 Octombrie 2019 14:52

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.