8,5 milioane lei pentru două cămine culturale

8,5 milioane lei pentru două cămine culturale
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

La finalul săptămânii trecute, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației au fost semnate ordinele de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru 93 de obiective de investiții, care vor fi realizate prin programele coordonate de Compania Națională de Investiții (CNI). Lucrările, în valoare totală de peste 550 milioane de lei, vor viza, în principal: conservarea/ restaurarea și reabilitarea unor monumente istorice și lăcașe de cult, construirea și dotarea unor sedii de instituții publice și a unor așezăminte culturale, reabilitarea infrastructurii afectate de pagubele produse în urma calamităților, reabilitarea, dotarea și modernizarea unor săli de cinematograf, precum și construirea și dotarea unor săli de educație fizică școlară. Astfel, în județul Galați, se au în vedere construirea și dotarea unui cămin cultural în satul Bălășești, precum și reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea așezământului cultural din satul Umbrărești. Valoarea celor două proiecte ce urmează a fi derulate de CNI se apropie de 8,5 milioane de lei.

Citit 6279 ori Ultima modificare Luni, 22 Iunie 2020 19:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.