Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" MĂTĂCIUNE (scriptură către atuncea)

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" MĂTĂCIUNE (scriptură către atuncea)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

(!) doamnă-mbătătoare dulce MĂTĂCIUNE,

te aştept - de-o viaţă - să ajungi la poartă

măcar o secundă - numai tu-(mi) poţi spune

dacă este VIE sau dacă e MOARTĂ

greaua mea UITARE tocmai de ATUNCEA,

când eram alături ş-auzeam cum CRUCEA

mă striga pe drumuri ca să nu mă PIARDĂ,

să nu-mi fac din visuri ARTĂ pentru ARTĂ (!)

(!) de ce taci atâta, doamnă-mbătătoare?

tu mai eşti ACOLO, în COPILĂRIE?!

sunt sătul de surda straşnică UITARE -

vino şi mă SMULGE din ce-a FOST să FIE

artă pentru artă, DINTE pentru DINTE,

şi mă du la TINE, tocmai ÎNAINTE,

dincolo de-această TRAGICOMEDIE,

SĂ nu SE MAI ŞTIE... SĂ nu SE MAI ŞTIE (!)

Citit 10476 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.