Braniştea, „ruda săracă” în căutarea „marii asfaltări” (FOTO)

Braniştea, „ruda săracă” în căutarea „marii asfaltări” (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

La doar 20 de kilometri de Galați, comuna Braniștea trece prin chinurile asfaltării. În halta feroviară din localitate, de o parte și de alta, un nor de praf învăluie autovehiculele, semn clar al urgenței numărul unu în materie de investiții așteptate de localnici și nu numai.

Aflat la jumătatea celui de-al patrulea mandat, primarul Marian Adamache crede că acesta este unul  destul de ”greoi”, dacă ținem cont de promisiunile existente privind posibilitatea de accesare a fondurilor europene. Altfel, edilul-șef consideră că, odată încheiat proiectul de canalizare derulat de Apă Canal SA, lucrările fiind estimate, în prezent, la un procent de finalizare de 85 la sută, va începe, în sfârșit, și ”marea asfaltare”.

”Noi am depus proiecte pe toate axele posibile, PNDL, PNI «Anghel Saligny», mai înainte și la CNI (Compania Națională de Investiții – n.r.), inclusiv pentru un dispensar. Oricum PNI este întârziat foarte mult și așteptările cetățenilor sunt foarte mari, în raport cu ceea ce se mediatizează ca oportunități de fonduri. Problema cea mai gravă este infrastructura și noi avem două proiecte de aproximativ 20 de kilometri în total, dar trebuie să spunem că doar în satul Vasile Alecsandri am asfaltat pe circa 800 de metri, cu șanțuri înierbate și cu tot ce presupune o astfel de lucrare. Comunele din vecinătate, în special Șendreni, au făcut credite bancare pentru a rezolva această problemă a asfaltului. Cred că și pentru noi ar fi o soluție și am propus-o în Consiliul Local”, ne-a spus, fără ocolișuri, Marian Adamache.

Deocamdată, valoarea sumei ce se dorește a fi accesată este în analiză, fiind necesar un studiu al pieței bancare, iar ulterior, evident, datele finale vor avea la bază și gradul de îndatorare al comunei, o ”rudă săracă”, în raport cu vecinii din zonă. ”De departe, este cea mai urgentă problemă a comunei, mai ales pe strada Traian, cea de la gară, pe unde trec și utilajele agricole”, ne-a mai spus primarul din Braniștea. ”După ce am introdus tot ce trebuie în subsol, acum trebuie să urgentăm lucrurile, mai ales că am finalizat și proiectul de canalizare pentru satul Vasile Alecsandri”, spune același Marian Adamache. În plus, cu finanțare europeană se speră și la un proiect de aducere a gazelor în comună, mai ales că vechea fabrică de cărămidă ar putea fi preluată și modernizată de un important investitor.

”După ce au fost prelevate probe de argilă, se pare că există un interes, iar aceasta ar putea fi șansa noastră, în condițiile în care este nevoie de gaze în procesul de producție”, a adăugat edilul-șef din Braniștea.

Investițiile nu se pot baza doar pe bugetul local

La data vizitei noastre în comună, miercuri, 19 octombrie, am constatat că noul dispensar uman, un proiect de circa trei milioane de lei, este aproape de finalizare, în condițiile în care actualul imobil este într-un avansat grad de degradare, cu igrasie infiltrată în pereți. Noul termen dat de constructor este primul semestru al anului 2023. Potrivit administrației comunale, în prezent se desfășoară lucrări și la o nouă sală de sport, aflată în proximitatea Școlii ”Unirea” din Braniștea. Ambele investiții sunt finanțate din bugetul local, unul destul de restrâns, doar circa 1,2-1,3 milioane de lei fonduri proprii, din taxele și impozitele colectate, conform primarului Marian Adamache.

”Noi funcționăm, practic, din alocările primite din impozit pe venit și din TVA. Tinerii s-ar întoarce acasă dacă ar avea locuri de muncă, însă trebuie atrași și prin oferirea tuturor utilităților necesare. Altfel, totul este la nivel de imagine: sunt bani, se vor da, dar eu nu îi văd”, mai spune, ușor dezamăgit, primarul din Braniștea. În ceea ce privește nevoia de economisire a energiei electrice, a fost făcută comandă pentru comutatoare cu temporizare, în ideea în care s-ar putea întrerupe iluminatul public noaptea, între orele 1,00 și 4,00, deși Marian Adamache nu este neapărat încântat de idee.

Printre puținele puncte forte, am identificat agricultura modernă, bazată pe proiecte, subvenții și utilaje noi. În plus, OUAI Braniștea a retehnologizat stația de pompare cu fonduri europene și sistemul de irigații ”din baltă” este unul funcțional, fiind deservite mai multe societăți specializate în cultivarea cerealelor.

Copii mai puțini, gunoaie multe

În ceea ce privește situația educațională, datorită scăderii numărului de copii, școlile din satele Traian și Vasile Alecsandri au fost închise, iar toți elevii din clasele I-VIII învață în Braniștea. Doar la Vasile Alecsandri mai funcționează o grădiniță, în sfârșit prevăzută cu toalete la interior, în vreme ce în centrul comunei a fost reabilitat celălalt imobil destinat educației preșcolarilor. În pandemie, Școala ”Unirea” a fost dotată cu echipamente electronice pentru învățământul online, finanțarea fiind asigurată cu fonduri europene.

Mai nou, comuna Braniștea a depus spre finanțare prin PNRR un număr de patru proiecte ce au în vedere achiziționarea de microbuze școlare, construirea unor stații de încărcare electrice, dar și implementarea unui sistem de supraveghere în localitate. Pe listă, primarul Marian Adamache a adăugat și dorința de a obține un centru de colectare voluntară a deșeurilor inerte. Ar fi imperios necesar, pentru că în zona de vest a satului Braniștea am dat peste niște mormane infecte de PET-uri și cauciuc, abandonate cu nesimțire. Mai trebuie spus că, deocamdată, au fost aprobate doar stațiile de reîncărcare, cu o valoare de 585.000 lei.

Unirea Braniștea trebuie adusă acasă

Din valorificarea unor terenuri aflate în proprietatea publică a comunei Braniștea se obțin, anual, circa 5-600.000 de lei, iar primarul Marian Adamache ne asigură că acești bani se duc către investiții.

Altfel, edilul-șef ne-a declarat că fondurile publice nu sunt direcționate către susținerea echipei locale de fotbal, Unirea, promovată în acest an în Liga a III-a. ”Noi asigurăm doar funcționarea bazei sportive, pentru că echipa beneficiază de sprijin privat, din partea sponsorilor”, a precizat edilul-șef din Braniștea. Totuși, acesta admite că vor trebui făcute eforturi pentru ca, pe viitor, echipa locală să revină, în curând, acasă.

Citit 11996 ori Ultima modificare Vineri, 28 Octombrie 2022 13:21

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.