Anchetă cu poliția pentru o pisică moartă

Anchetă cu poliția pentru o pisică moartă
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

O situație bizară, cu accente morbide, s-a petrecut zilele acestea la Braniștea. O localnică a sunat la poliție după ce pe gardul din fața casei a găsit, la primele ore ale dimineții, cadavrul unei pisici. Prezența animalului mort, aflat într-o poziție ciudată, i-a trezit suspiciuni femeii care a bănuit că vietatea nu ar fi murit accidental.

La fața locului au ajuns polițiștii de la Protecția Animalelor, care au făcu primele cercetări.

”Polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că o pisică din rasă comună a fost găsită decedată, agățată în gardul metalic din șipcă al imobilului indicat. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, iar din primele verificări efectuate la fața locului se apreciază că felina s-ar fi agățat în mod accidental în gardul respectiv, ceea ce ar fi condus la blocarea și decesul acesteia” au anunțat reprezentanții IPJ Galați.

Totuși, pentru a elimina orice suspiciune vizavi de circumstanțele în care felina a sfârșit, în chinuri, polițiștii continuă verificările. Oamenii legii vor să fie siguri că pisica nu a fost ”jertfită” pentru vreo glumă macabră sau ca ”avertisment”.

Cadavrul pisicii a fost transportat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați, în vederea stabilirii cauzei decesului.

Citit 1414 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Martie 2026 11:26

Mai multe din această categorie:

3 comentarii

  • postat de Quaestio
    Marți, 17 Martie 2026 18:51
    86.124.200.***
    Traim intr-o Romanie a Absurdului .
    Nici Politia nu e straina de Taiatul Frunzei la caini . Din toate crimele-violurile-furturile ..ai gasit sa Freci Pisica .
    Timpu' Trece,Leafa Merge ...fara Stres.
    7
    1
  • postat de Iancu Jianul
    Marți, 17 Martie 2026 11:59
    5.13.130.***
    Suntem doar primii la coruptie, spaga de supravietuire.. disparitia banului cash... "Avem Vacaru, avem Vacaroiu n-avem lapte" - Nae Lazarescu.
    Si un presedinte care ne reprezinta perfect ca natie!
    7
    5
  • postat de adygl
    Marți, 17 Martie 2026 10:14
    92.86.16.***
    Oamenii mor pentru ca sunt plimbati aiurea intre spitale si noi facem cheltuieli pe investigarea unei pisici gasite moarte. Pentru ca totul merge perfect in Galati, asta ne mai lipsea
    5
    16

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro