Vreme urâtă, de murat varză

Vreme urâtă, de murat varză
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu plouă cu găleata, aşa că n-ar fi vreme de dormit sau numărat bani! Şi dacă altceva mai plăcut nu aveţi de făcut, puteţi da fugă până în Piaţa Centrală, pentru aprovizionare. Cea mai ieftină legumă de pe tarabe e varza, al cărei preţ porneşte de la 40 de bani kilogramul. Pieţarii care se laudă cu căpăţâni mai mari şi mai înfoiate ridică preţul până la 70 de bani sau 80 de bani pe kilogram. Preţurile n-ar fi prea mari, numai că dăm pe hrean, al cărui preţ nu scade sub 10 lei kilogramul, ce nu cheltuim pe varză. Puţinii castraveţi mărunţi care mai rebegesc pe tarabe costă 2,5 lei kilogramul, iar preţul ardeilor kapia variază între 2 lei (cei mai piperniciţi) şi 5 lei. Murăturile au rămas la preţ constant: 1,5 lei kilogramul. Vinetele sunt 2 lei, la fel cum erau şi în săptămânile trecute. Scumpe sunt roşiile de 4 lei sau 5 lei kilogramul, dar şi cartofii – care nu prea mai sunt legumele săracului – şi care ajung şi la 1,6 lei kilogramul. Salată e pe tarabă mult mai multă decât în vară şi la preţuri mai accesibile. De unde, prin august, trebuia să plătim 3 sau chiar 4 lei pentru o căpăţână, acum găsim la 1,5 lei. Au reapărut şi ridichile de 2 lei legătura şi se mai găseşte, pe ici, pe acolo, şi spanac proaspăt, cu frunze viguroase, la 4 lei sau 5 lei kilogramul.

Din păcate, nici de toate fructele de toamnă nu ne putem atinge, tot din cauza preţului. E drept că via a rodit puţin, în acest an, dar producţie a fost, totuşi, aşa că nu înţelegem ce justifică preţul „poamei”: 5 lei, 6 lei sau chiar mai mult de 7 lei per kilogram. Ceva mai accesibile sunt merele, al căror preţ porneşte de la 1,8 lei şi ajunge până pe la 4 lei sau perele, care se mai găsesc şi la 3 lei kilogramul.

Citit 1585 ori Ultima modificare Vineri, 16 Noiembrie 2012 17:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.