Venitul agricol real din România a avut cea mai abruptă scădere din UE în acest an

Venitul agricol real din România a avut cea mai abruptă scădere din UE în acest an
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Venitul real pe lucrător din agricultură a scăzut cu 16,4% în acest an în România, cel mai abrupt declin din UE, în timp ce media europeană a avansat cu 1%, potrivit datelor prezentate miercuri de Eurostat.

La nivelul Uniunii Europene, indicatorul a urcat anul acesta cu 1%, datorită creşterii cu 0,5% a venitului agricol real în paralel cu o scădere de 0,5% a costului producţiei agricole, potrivit Eurostat, care centralizează informaţiile primite de la autorităţile naţionale.

Cele mai puternice creşteri au fost înregistrate în Belgia (30%), Olanda (14,9%) şi Lituania (13,6%), la polul opus situându-se România (-16,4%), Ungaria (-15,7%), Slovenia (-15,1%) şi Austria (-10,2%).

În perioada 2005-2012, venitul agricol real din UE a urcat cu 29,7%, evoluţie apropiată de cea înregistrată în România, de plus 29,8%.

Estonia a consemnat cel mai important avans al acestui indicator în ultimii 7 ani, raportând o creştere de aproape 110%, urmată de Slovacia (89,4%), Polonia (82,4%), Lituania (75,4%), Cehia (65%), Ungaria (52,7%) şi Bulgaria (47,3%).

Citit 932 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Decembrie 2012 13:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.