Noul regulament european privind seminţele nu va afecta micii producători

Noul regulament european privind seminţele nu va afecta micii producători
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Micii producători îşi pot înregistra seminţele într-un registru separat, fără nicio cheltuială, şi pot schimba seminţe între ei şi după introducerea unui regulament al CE privind reglementarea comercializării seminţelor, ce a fost modificat şi al cărui proiect iniţial prevedea o serie de restricţii.

"Am solicitat introducerea în regulament la o serie de aspecte care să recunoască separat partea de producţie şi de comercializare de seminţe care este realizată de micii producători. Toate soiurile care se găsesc deja pe piaţă pot fi înregistrate într-un registru separat, fără nicio cheltuială pentru micii producători", a declarat luni, într-o conferinţă, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.

El a afirmat că şi în urma introducerii regulamentului micii producători pot continua să schimbe seminţe între ei, fără nicio restricţie, şi pot înregistra în continuare soiuri noi, fără nicio cheltuială în plus.

"Proiectul de regulament va merge la Consiliul şi la Parlamentul European", a spus comisarul european.

Proiectul de regulament va reglementa comercializarea seminţelor, urmând ca cerinţele în acest sens să fie înăsprite. Fermierii români se temeau ca măsurile să nu afecteze activitatea micilor producători.

Citit 977 ori Ultima modificare Luni, 03 Iunie 2013 15:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.