Bani europeni pentru dezvoltare rurală/ 13 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Galaţi au atras sute de mii de euro în doar un an

Bani europeni pentru dezvoltare rurală/ 13 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Galaţi au atras sute de mii de euro în doar un an
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cele 13 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Galaţi şi Vaslui, membre ale Gal-Covurlui, au investit nu mai puţin de 770.000 de euro în utilaje grele pentru întreţinerea infrastructurii sau pentru lucrări de deszăpezire, în modernizarea căminelor culturale ori în construcţia de pieţe săptămânale. La cele 770.000 de euro atrase de către cele 13 unităţi administrativ-teritoriale, în aproape un an de la constituirea Gal-Covurlui, se mai adaugă şi alte zeci de mii de euro din programe accesate de persoane private care vor să dezvolte afaceri de familie. „Este posibil ca, începând cu luna mai a acestui an, să vină şi alţi bani europeni nerambursabili pentru ferme familiale, până în 50.000 euro. În final, depinde doar de noi cum reuşim să îi atragem”, a precizat Mihăiţă Lovin, animator în cadrul Gal-Covurlui, cu sediul în comuna Bereşti-Meria, acolo unde, săptămâna trecută, autorităţile au efectuat o analiză a Gal-Covurlui, după aproape un an de funcţionare. La reuniune au participat, printre alţii, Cezar Capotă (manager general), Mihăiţă Lovin (animator în cadrul Gal-Covurlui) şi Nicu Chebac, directorul adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Galaţi.

Din Gal-Covurlui fac parte localităţile gălăţene Bereşti-Meria, Cavadineşti, Oancea, Suceveni, Jorăşti, Vârlezi, Rădeşti, Bălăbăneşti, Corni, Smulţi şi comunele vasluiene Griviţa, Vinderei şi Frunţişeni.

Citit 3320 ori Ultima modificare Marți, 11 Februarie 2014 12:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.